Managerul Spitalului Județean Piatra Neamț, unde 10 oameni au murit, declarat incompatibil pe vremea când era primar în Roman

17

Lucian Micu, managerul interimar al Spitalului Județean Piatra Neamț, a fost numit în funcție cu trei săptămâni înainte de incendiul care a luat viața a zece pacienți internați la secția de ATI a spitalului. Fost primar în Roman, Micu nu a mai putut candida în acest an la alegerile locale, din cauza incompatibilității descoperite de ANI.

Spitalul Județean Neamț a schimbat, din decembrie 2019 încoace, opt persoane în funcția de manager. În primăvară, managerul spitalului a fost Marius Ghineț, proprietarul unei firme de pompe funebre, potrivit Libertatea.

Până în 18 decembrie 2019 – Codruț Munteanu
19 decembrie 2019 – 17 martie 2020 – Alexandru Juncu
17 martie – 3 aprilie – Toader Mocanu
3 aprilie – 9 aprilie – Florin Ionuț Apostoae
9 aprilie – 17 mai – Daniela Marcoci
17 mai – 20 mai – Marius Ghineț
21 mai – 8 octombrie – Silviu Verzea
Din 28 octombrie – Lucian Micu

CITEȘTE ȘI: Spitalul Județean Neamț a schimbat opt manageri în ultimul an

Lucian Micu a fost numit în funcția de manager al spitalului pe 28 octombrie 2020, în urma unui scandal ce a dus la demisia lui Silviu Verzea. Acesta a fost numit în funcție de către președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.

Fost primar PNL în Roman, Micu a fost declarat incompatibil de ANI și, ulterior, de alte două instanțe, potrivit Adevărul.

S-a mutat la PSD pentru a candida la alegerile locale din septembrie, dar instanța i-a respins candidatura.

Lucian Micu declara, în momentul în care a fost pus în funcție, că, ajutat de experiența obținută în administrație, se va ridica la nivelul așteptărilor.

Nu este cel mai favorabil moment pentru a accepta să fiu lider în sistemul sanitar, știu asta, dar am încredere în echipa medicală de la SJU că face ceea ce poate și știe mai bine ca pacienții din unitatea medicală să se facă bine! Acesta este scopul lor și nu am nici cea mai mică îndoială că se preocupă pentru a-l duce la bun final. La fel voi face și eu, ca preocuparea mea principală – de a administra foarte bine acest spital – să fie una care să răspundă celor mai multor solicitări atât venite de la pacienți, cât și de la echipa medicală” 

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Managerul Spitalului Județean Piatra Neamț, unde 10 oameni au murit, declarat incompatibil pe vremea când era primar în Roman apare prima dată în Main News.

Source: New feed