Mădălin Dumitru, fost director al Direcției de Infrastructură din PMB, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

32

Curtea de Apel București l-a condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pe Mădălin Dumitru, fost director al Direcției de infrastructură din Primăria Capitalei în mandatul de primar al lui Sorin Oprescu, pentru luare de mită, abuz în serviciu și fals în declarații.

În perioada 2009 – 2014, în calitate de director general în cadrul Direcției Generale Infrastructură și Servicii Publice (DGISP) din cadrul Primăriei Generale, Mădălin Dumitru a pretins și primit, de la o societate comercială, foloase necuvenite de peste 9.200 lei.

În aceeași calitate, Mădălin Dumitru, prin recepționarea unor lucrări neefectuate la Pasajul Băneasa, a creat premisele decontării de lucrări neefectuate în valoare de 372.636 lei fără TVA, fiind decontați în plus 701 metri parapet care de fapt nu a fost montat. Prejudiciul a fost recuperat integral, iar folosul firmei care a realizat lucrările constă în suma de bani încasată nelegal, constatarea finalizării lucrărilor și neaplicarea unor sancțiuni contractuale.

Mădălin Dumitru a fost acuzat de procurorii DNA că ar fi primit mită de la reprezentantul firme un Mercedes și BMW X6 și suma de 20.000 lei pentru obținerea de lucrări în subcontractare, avize/aprobări și efectuarea plăților la timp.

Pentru același motiv, Mădălin Dumitru ar primit de la reprezentanții a două societăți comerciale mită în valoare de 68.000 euro, precum și subcontractarea de lucrări către firmele controlate de el, acordarea cu titlu gratuit a unui autoturism pentru o rudă a sa şi suportarea lucrărilor efectuate, în valoare de 49.600 lei, la imobilele familiei.

Fals în declarația de avere

În plus acesta a fost acuzat că a mințit în declarația de avere.  Potrivit anchetatorilor, în declarația de avere din data de 04.11.2008, nu a menționat venituri în sumă de 150.000 de euro obținute ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare pentru un teren în suprafață de 217 m.p., situat în mun. București.

De asemenea, în declarația de avere din data de 04.11.2010 nu a trecut venituri în sumă de 90.200 lei obținute din cesionarea părților sociale la SC Magistral SRL, al cărei reprezentant era.

În declarația de avere din data de 10.06.2013, nu a declarat veniturile obținute din închirierea unui imobil situat în orașul Voluntari, jud. Ilfov (5.500 euro pentru anul 2012, 11.100 euro pentru ianuarie – iulie 2013). În aceeași declarație de avere, inculpatul a declarat, în fals, venituri în sumă de 500.000 lei și 150.000 euro obținute ca urmare a încheierii a trei antecontracte de vânzare – cumpărare și nu a declarat 8 ceasuri (Longines, Mont Blanc, etc.).

Procurorii susțin că a făcut afaceri și după ce a fost numit director

După numirea în funcția de director al Direcției de Transporturi, susțin anchetatorii, Mădălin Dumitru a continuat să efectueze acte de administrare a societăților SC Precon SRL și SC Magistral SRL, atât în mod direct, cât și prin intermediul altor persoane, fiind în continuare factorul de decizie în cadrul acestora.

Astfel, Dumitru era cel care stabilea strategia de dezvoltare a societăților indicând administratorului/directorului general proiectele ce trebuie dezvoltate, oportunitățile de afaceri, termenii ofertelor și termenii contractelor încheiate de cele două societăți, precum și ordinea de prioritate a plăților.

S-a stabilit, de asemenea, că Dumitru Mădălin Ionică identifica posibilii clienți ai societăților, discuta cu aceștia, le solicita întâlniri cu persoane din conducerea celor două societăți, însoțea clienții la sediul societăților pe care le administra în fapt.

Ca urmare a exercitării acestor activități incompatibile cu funcția de director în PMB, Mădălin Dumitru Mădălin a obținut câștiguri necuvenite care constau în: suma de 48.000 lei ridicată din casieria SC Precon SRL de către administrator, la solicitarea sa și depusă de acesta într-un cont indicat; costurile suportate de SC Precon SRL pentru angajarea unui șofer personal, respectiv retribuția acestuia; costurile suportate de SC Precon SRL pentru asigurarea folosinței mai multor autoturisme (rate de leasing, asigurări, taxe, cheltuieli de întreținere) – autoturismul marca Chrysler Grand Voyager; autoturism marca Audi A5; autoturismul marca Audi Q7, costurile aferente abonamentelor telefonice pentru posturile utilizate de el și fiul său.

De asemenea, procurorii au stabilit că au fost obținute foloase și pentru alte persoane, reprezentând salarii aferente perioadei 20.10.2010 – 16.05.2013 (213.900 lei) și costurile aferente asigurării folosinței mai multor autoturisme.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Mădălin Dumitru, fost director al Direcției de Infrastructură din PMB, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare apare prima dată în Main News.

Source: New feed