Ludovic Orban: Reprezint trecutul, prezentul și viitorul în PNL. Sunt cel mai bun cunoscător al partidului și al țării

37

Ludovic Orban susține că se va prezenta „cu încredere” în competiția internă din PNL pentru desemnarea unui nou președinte al partidului. Actualul președinte al liberalilor se consideră „cel mai bun cunoscător al PNL și, în general, al țării”.

Orban, întrebat în cadrul unei conferințe de presă dacă se consideră trecutul sau viitorul PNL, după ce și-a anunțat candidatura la funcția de președinte al liberalilor, a afirmat că este „și trecut, și prezent și viitor”.

Noi vom demara festivalul democraţiei în PNL, care nu înseamnă numai congresul şi alegerea preşedintelui partidului, înseamnă adunări generale în fiecare organizaţie locală, conferinţe judeţene în fiecare judeţ şi abia după aceea se va alege echipa de conducere a PNL. Eu mă prezint cu încredere, cunosc foarte bine PNL, practic, aş putea spune că sunt cel mai bun cunoscător al PNL şi nu numai, în general, al ţării. Am umblat extrem de mult în anii carierei publice pe care am avut-o şi cunosc nevoile comunităţilor locale, primari, reprezentaţi ai administraţiei locale. Simt bine pulsul PNL şi mai ales că oamenii nu trebuie să rişte pe mâna mea, pentru că eu am arătat în patru ani de zile de ce sunt capabil”, a adăugat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Actualul șef al Camerei Deputaților a venit, ulterior, cu mai multe exemple pentru a-și susține afirmațiile.

Când a fost aleasă actuala conducere a PNL, partidul era într-o situaţie de criză, după un rezultat foarte slab în alegerile parlamentare şi cu un scor în sondaje foarte mic. Am câştigat alegerile europarlamentare, alegerile prezidenţiale cu preşedintele Klaus Iohannis candidat, cu cel mai mare scor obţinut vreodată de un candidat de dreapta. Am câştigat alegerile locale cu cel mai mare scor obţinut de o formaţiune politică de dreapta. La alegerile parlamentare am înregistrat scorul pe care l-am înregistrat după un an de pandemie, secetă, inundaţii, fiind cel mai greu an de guvernare, cel mai greu prin care a trecut România în ultimii 30 de ani. Şi într-un fel, opţiunile populaţiei au fost influenţate de măsurile de restricţie pe care a trebuit să le luăm (…). Am ce să arăt colegilor mei şi candidez extrem de serios pentru un proiect important pentru România, şi anume, un salt economic, un salt în dezvoltare, un salt în ceea ce priveşte afirmarea şi respectul faţă de România în rândul Uniunii Europene şi naţiunilor lumii”, a spus președintele PNL.

În plus, întrebat dacă ia în calcul o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale din anul 2024, fostul premier a spus: „Până la alegerile prezidenţiale mai este timp. Sigur că odată ce candidezi la preşedinţia PNL, nu scot din calcul şi această perspectivă”.

Emil Boc îl susține pe Florin Cîțu la șefia PNL

Emil Boc a declarat miercuri, la Digi 24, că Florin Cîțu ar fi cea mai bună opțiune pentru conducerea PNL.

Nu poţi să sprijini un candidat care nu şi-a anunţat candidatura, însă nu-mi place să comentez”, a spus Ludovic Orban, despre decizia lui Emil Boc de a-l susține pe Cîțu la șefia liberalilor.

În primul rând nu avem un Congres al PNL. În al doilea rând, opinia domnului, astăzi primar, fost preşedinte de partid, este una care mă onorează şi bineînţeles mă responsabilizează, dar vom discuta despre toate aceste lucruri atunci când vom avea un calendar pentru Congres”, este reacția lui Florin Cîțu, transmisă sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Ludovic Orban: Reprezint trecutul, prezentul și viitorul în PNL. Sunt cel mai bun cunoscător al partidului și al țării apare prima dată în Main News.

Source: New feed