Ludovic Orban: PNL va dubla alocaţiile, dar le va dubla în cinci trepte / PSD: Curtea Constituțională le-a mai spus încă o dată că Legea privind dublarea alocațiilor trebuie respectată

43

Ludovic Orban a reacționat, după ce Curtea Constituțională a respins, cu majoritate de voturi, sesizarea Guvernului privind respingerea ordonanței de urgență ce prevedea creșterea etapizată a alocațiilor pentru copii. PSD susține că Guvernul poate suporta dublarea alocațiilor.

Ludovic Orban a declarat că PNL va dubla alocațiile, așa cum prevede legea aflată acum în vigoare, însă nu renunță la creșterea etapizată, fiind, în opinia sa, singura metodă sustenabilă din punct de vedere economic.

PNL va dubla alocaţiile, dar va dubla alocaţiile aşa cum am hotărât, în cinci trepte, până la ultima creştere a alocaţiilor care va fi la 1 iulie 2022. Deocamdată e numai un anunţ al Curţii Constituţionale, aşteptăm motivarea. În funcţie de motivare vom decide ce avem de făcut. Din punctul nostru de vedere, creşterea alocaţiilor este o prioritate pentru PNL, dar această creştere a alocaţiilor trebuie făcută ţinând cont de realitatea economică, de resursele aflate la dispoziţia bugetului, astfel încât să nu fie o creştere mincinoasă care să nu poată să fie suportată ulterior şi să nu genereze consecinţe economice defavorabile”, a declarat Ludovic Orban.

CITEȘTE ȘI: SURSE CCR a respins sesizarea Guvernului cu privire la respingerea OUG ce prevedea creșterea etapizată a salariilor

PSD, în schimb, susține că România ar avea bani pentru dublarea alocațiilor și salută decizia CCR.

Orban trebuie să restituie urgent în buget banii pe care i-a transferat în pușculița electorală a PNL pentru a cumpăra primari la bucată! Banii aceia erau suficienți pentru #dublarea alocațiilor copiilor!

Astăzi, Curtea Constituțională le-a mai spus încă o dată că Legea privind dublarea alocațiilor trebuie respectată. Oare de câte ori trebuie să le mai spună că o lege, votată de Parlament și promulgată de Președinte, trebuie respectată?!!”, se arată într-o postare publicată de PSD pe Facebook.

Orban trebuie să restituie urgent în buget banii pe care i-a transferat în pușculița electorală a PNL pentru a cumpăra…

Publicată de Partidul Social Democrat pe Joi, 24 septembrie 2020

 

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

 

 

Articolul Ludovic Orban: PNL va dubla alocaţiile, dar le va dubla în cinci trepte / PSD: Curtea Constituțională le-a mai spus încă o dată că Legea privind dublarea alocațiilor trebuie respectată apare prima dată în Main News.

Source: New feed