Lucian Bode, după întâlnirea din Austria: Ultimele declarații pe subiectul Schengen nu sunt îndreptate împotriva României

9

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a transmis miercuri, 23 noiembrie, la finalul întâlnirii cu omologul austriac, că i-a prezentat lui Gerhard Karner modul în care România combate „provocările migraționiste” și a precizat că țara noastră nu se află pe ruta de migrație a Balcanilor de Vest, în încercarea de a-l convinge pe ministrul austriac de Interne să renunțe la obiecțiile legate de aderarea la Spațiul Schengen.

Ministrul român de Interne a menționat că „aderarea României la Spațiul Schengen va fi un plus pentru securitatea europeană, nu un pericol pentru statele membre”.

În cadrul discuțiilor avute, i-am prezentat ministrului austriac date și statistici actualizate privitoare la modul în care România continuă să asigure protecția frontierelor externe în contextul fluxurilor migratorii pe ruta Balcanilor de Vest, precum și modul în care România respectă obligațiile privitoare la înregistrarea persoanelor depistate cu intrare ilegală sau care solicită azil în România”, a transmis Lucian Bode, printr-o postare pe Facebook.

Bode a citat datele furnizate de agențiile europene, care arată că, în primele 8 luni din 2022, pe ruta Balcanilor de Vest au fost înregistrați 128.438 de migranți, dintre care 3.574 înregistrați în România ca venind din Serbia.

Este un argument foarte solid care arată fără echivoc că România nu este pe ruta de migrație a Balcanilor de Vest. De altfel, seriozitatea, profesionalismul și nivelul de dotare ale autorităților române a fost în mod clar reflectat pozitiv în rapoartele elaborate de Comisia Europeană în urma vizitelor de evaluare realizate în țara noastră recent”, a adăugat Bode.

CITEȘTE ȘI: A doua verificare a experților europeni arată că România îndeplinește condițiile pentru aderarea la Schengen. Precizările MAE

Oficialul român susține că Gerhard Karner l-a asigurat că „ultimele declarații pe subiectul Schengen nu sunt îndreptate împotriva României, ci subliniază nevoia de acțiune urgentă în privința gestionării provocărilor migraționiste care afectează Austria”.

Context

Ministrul Afacerilor Interne din Austria, Gerhard Karner, a declarat pe 18 noiembrie că, în situația actuală, sistemul de control la frontierele externe Schengen a eșuat și a menționat că 90.000 de migranți ar avea, în prezent, probleme cu legea în Austria.

Dacă un sistem nu funcționează, nu putem să îl extindem”, a spus Karner, în cadrul unei emisiuni difuzată la un post de radio local. Astfel, Karner și-a argumentat opoziția menționând că este „responsabil pentru securitatea țării” pe care o reprezintă.

După cum Main News a arătat aici, opoziția ministrului de Interne din Austria este extrem de importantă în contextul în care aderarea României, Bulgariei și Croației la Spațiul Schengen va fi dezbătută în decembrie în Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI), la care iau parte miniștrii de Justiție și Interne din statele membre ale Uniunii Europene.

Pentru ca o țară să adere la Schengen, este nevoie de acordul unanim al tuturor statelor membre.

Pe lângă ministrul austriac de Interne, și cancelarul austriac federal, Karl Nehammer, a reluat amenințarea cu veto a lui Karner, însă doar în ceea ce privește România și Bulgaria.

„Din Croaţia nu simţim nicio presiune migratorie către nord. Deoarece Croaţia îndeplineşte protecţia frontierei într-o manieră exemplară, nu văd nicio problemă în acest sens. La urma urmei, ţările sunt votate individual. Mai simplu spus: Amenințarea cu veto este îndreptată numai împotriva Bulgariei și României. Avem 100.000 de persoane care au trecut neregulamentar granița, dintre care 75.000 au traversat țări cu România, Bulgaria și Ungaria fără a fi înregistrate de autoritățile de securitate de acolo. Acesta este un risc de securitate și trebuie să avem grijă”, a declarat Nehammer, citat de presa din Austria.

CITEȘTE AICI RĂSPUNSUL LUI KLAUS IOHANNIS.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul Lucian Bode, după întâlnirea din Austria: Ultimele declarații pe subiectul Schengen nu sunt îndreptate împotriva României apare prima dată în Main News.

Source: New feed