Lucian Bode: Din 2.800 de secții de poliție în mediul rural, peste 1.000 au toaleta în curte, iar alte 178 nu au deloc baie

26

Lucian Bode a afirmat că peste 1.000 de secții de poliție din mediul rural au toaleta în curte, dintr-un total de 2.800. Ministrul de Interne a anunțat că va accesa fonduri europene pentru modernizarea acestora, iar suma pe care MAI își dorește să o accese prin Programul Național de Redresare și Reziliență ajunge la 1,25 de miliarde de euro. Direcția Generală de Protecție Internă, Direcția Generală Anticorupție și Direcția de comunicare au trecut în coordonarea ministrului. 

Vrem să reabilităm 64 de clădiri ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Apropo de secţii de poliţie: avem 2.800 de secţii de poliţie în mediul rural, din care peste o mie de secţii de poliţie sunt cu toaleta în fundul curţii şi aproape două sute, mai exact 178, sunt fără toaletă. Aceasta este situaţia la acest moment şi atunci este anormal să ai fonduri europene la dispoziţie pentru modernizarea acestor clădiri şi să nu le foloseşti”, a declarat Lucian Bode, marți seară, la B1 TV.

MAI și-a propus relocarea Spitalului Gerota și construirea unui nou spital pe un teren ce aparține Academiei de Poliție. În plus, ministerul își dorește să achiziționeze sute de ambulanțe și mașini de pompieri din fonduri europene.

Ministrul de Interne susține că cele 1.25 de milioane de euro accesați prin PNRR vor fi folosiți și pentru achiziționarea unor elicoptere noi sau pentru construirea și operaționalizarea a peste 100 de unități de pompieri în mediul rural.

În plus, Bode a anunțat că Direcția de audit, Direcția Generală de Protecție Internă, Direcția Generală Anticorupție și Direcția de Comunicare au trecut în coordonarea ministrului Afacerilor Interne.

Astăzi am luat o decizie şi anume am luat decizia ca, ţinând cont de faptul că responsabil de asigurarea politicilor Guvernului în domeniul afacerilor interne este ministrul Afacerilor Interne şi ţinând cont de faptul că în prerogativele ministrului Afacerilor Interne nu erau şi coordonarea anumitor structuri importante din minister – şi aici mă refer la Corpul de Control al ministrului, Direcţia de audit, Direcţia Generală de Protecţie Internă, Direcţia Generală Anticorupţie, Direcţia de comunicare – aceste structuri, prin ordinul ministrului, au fost trecute de astăzi în coordonarea ministrului Afacerilor Interne, direct în coordonarea ministrului”, a precizat Lucian Bode.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul Lucian Bode: Din 2.800 de secții de poliție în mediul rural, peste 1.000 au toaleta în curte, iar alte 178 nu au deloc baie apare prima dată în Main News.

Source: New feed