Liviu Dragnea, cereri pe bandă rulantă pentru a ieși din închisoare/ Fostul șef PSD solicită Instanței Supreme să îl elibereze/ Dragnea: Dacă voiam să ies cu orice preț, plăteam un preț. Prețul era România

24

Liviu Dragnea a ajuns, joi, la Instanța Supremă, unde se va judeca una dintre contestațiile depuse de fostul lider PSD. Dragnea susține că menținerea sa în detenție este nelegală. Aceleași argumente au fost invocate, miercuri, la Tribunalul București. Anterior, tot la ÎCCJ, Dragnea a pierdut două procese prin care urmărea anularea sentinței din dosarul angajărilor fictive.

Avocații lui Liviu Dragnea au arătat în sala de judecată că nu este contestată condamnarea, ci detenția, raportată la decizia CCR pe tema completurilor de trei judecători.

„Nu formulăm vreo cale ordinară sau extraordinară de atac, nu punem în disuție existența vinovăției. Să observați din mandatul de executare ceea ce dl Dragnea execută este sentința completului de 3. Nu este decizia completului de 5. Condamnarea s-a pronunțat de completul de 3 iar apelurile pe latura penală au fost respinse. Ceea ce se execută acum este sentința completului de 3 judecători. Această sentința trebuie să provină de la o instanță competentă, stabilită de lege. După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, după ce a început starea de detenție, s-a pronunțat decizia CCR privind completurile de 3 nespecializate. Deciziile CCR sunt obligatorii și au efect pentru viitor. Noi avem în vedere decizia CCR doar pentru viitor. Noi nu criticăm hotărârea de condamnare”, a declarat avocatul Liviu Popescu.

Liviu Dragnea a declarat că nu vrea să iasă cu orice preț din închisoare ci doar să aibă un proces echitabil pentru că se consideră nevinovat.

Am  crezut și mai cred că un om nu poate fi condiționat de o instanță constituită cu respectarea legii. CCR a spus, dar cu mare întârziere a adoptat decizia respectivă, ca C3 trebuie să fie specializate. Nu cred că se poate vorbi de un proces echitabil. Indiferent de procedurile adoptate eu sunt același. Cu toate că în presă s-a spus că vreau să ies cu orice preț, nu vreau să ies cu orice preț din închisoare. Și eu am dreptul la un proces echitabil și stau nevinovat de 8 luni în pronunțare. Dacă voiam să ies cu orice preț puteam să plătesc un preț dar nu am vrut să fac compromisuri. Prețul era România”, a spus Liviu Dragnea.

Procurorul care se ocupă de acest caz a declarat că starea de detenție a lui Liviu Dragnea este una legală.

Solicitam să respingeți contestația. CCR a stabilit căror hotărâri le este aplicabilă devizia și cărora nu. Să aveți în vedere că instanța care l-a judecat pe deținutul Dragnea Liviu în prima instanță este prevazută de lege. Starea de deținere a deținutului Dragnea Liviu este una legală”, a spus procurorul.

Context

Fostul șef al PSD, Liviu Dragnea, a depus două cereri, una la Instanța Supremă, cealaltă la Tribunalul București, prin care solicită să fie eliberat.

Dragnea susține că detenția este nelegală. El invocă decizia Curții Constituționale cu privire la completurile de trei judecători.

În documentele depuse, consultate de mainnews.ro, fostul șef al PSD invocă decizia Curții Constituționale cu privire la completurile de trei judecători. CCR a decis că ÎCCJ nu a respectat obligativitatea de a avea completuri specializate pe fapte de corupție. Decizia a fost dată după condamnarea lui Dragnea, astfel că acesta nu a putut-o folosi pentru a scăpa. De această dată, el susține că, după publicarea deciziei Curții, detenția sa a devenit nelegală.

,,Decizia Curții Constituționale nu permite utilizarea căilor extraordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești penale devenite definitive înainte de pronunțarea ei, dar ea nu interzice în vreun fel punerea în discuție, pe baza deciziei Curții Constiuționale, continuarea stării de privare de libertate decurgând din hotărârea penală definitivă de condamnare”, se arată în demersul lui Liviu Dragnea.

Pentru că, în a doua etapă a procesului, au fost respinse apelurile la prima decizie, avocații fostului șef PSD susțin că el se află în executarea sentinței dată de completul de trei judecători, al primei instanțe.

,,Contestatorul nu se află în executarea vreunei pedepse aplicate de Completul de 5 judecători penal al Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât decizia de apel s-a limitat la a respinge apelurile pe latura penală ale contestatorului și parchetului, făcând să devină definitivă sentința completului de 3 judecători al Sectiei penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție„, se mai arată în document.

Prin urmare, Dragnea cere să fie eliberat.

,,Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 417 din 03.07.2019, starea de privare de libertate a contestatorului a fost legală până pe data publicării oficiale a acestei decizii constituționale (pe data de 10.10.2019), devenind ilegală de la acea data (10.10.2019) și până pe data viitoarei puneri în libertate a contestatorului”, potrivit demersului.

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Articolul Liviu Dragnea, cereri pe bandă rulantă pentru a ieși din închisoare/ Fostul șef PSD solicită Instanței Supreme să îl elibereze/ Dragnea: Dacă voiam să ies cu orice preț, plăteam un preț. Prețul era România apare prima dată în Main News.

Source: New feed