Liderii PNL, USR PLUS și UDMR au anunțat că vor semna luni acordul pentru formarea coaliției

28

Acordul pentru formarea coaliției de guvernare va fi semnat luni, în jurul orei 19.00, la Parlament, au anunțat liderii PNL, USR PLUS și UDMR.

Potrivit unui comunicat transmis de liderii celor trei formațiuni, discuțiile au continuat și duminică, acoperind toate detaliile de program de guvernare și modul de lucru în coaliție.

Reprezentanții PNL, USR PLUS și UDMR au ajuns vineri la un acord în privința împărțirii portofoliilor în viitoarea coaliție de guvernare. Liberalii vor avea, pe lângă funcția de prim-ministru, cea de președinte al Camerei Deputaților, pentru Ludovic Orban, dar și nouă ministere, între care se află și mult râvnitul portofoliu al Finanțelor. Alianța USR PLUS a reușit să obțină șase ministere, între acestea regăsindu-se Ministerul Justiției și Ministerul Transporturilor, unde cel mai probabil ar urma să fie numit Cătălin Drulă. În arhitectura viitorul executiv se vor regăsi și două posturi de vicepremier, care ar urma să fie ocupate de Dan Barna și Kelemen Hunor.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Liderii PNL, USR PLUS și UDMR au anunțat că vor semna luni acordul pentru formarea coaliției apare prima dată în Main News.

Source: New feed