Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European / Coordonarea la nivelul UE în contextul pandemiei de COVID-19, principala temă

36

Președintele Klaus Iohannis participă, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European, în format de videoconferință. 

Principalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European vizează coordonarea la nivel UE în contextul pandemiei de COVID-19, cu accent pe accelerarea producției, livrării și distribuției de vaccinuri, pregătirea pentru ridicarea graduală a restricțiilor şi consolidarea răspunsului global al Uniunii Europene la pandemie. De asemenea, vor fi discutate aspecte privind Piața Internă și consolidarea sectorului digital. Liderii Uniunii Europene vor avea un schimb de opinii cu privire la situația din Mediterana de Est și la relațiile cu Turcia”, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială.

În cadrul reuniunii Consiliului European, Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii, va avea o intervenție în care va vorbi despre perspectiva relației dintre Uniunea Europeană și SUA.

În marja Consiliului European, va avea loc și un Summit Euro, în format extins, în care se vor discuta aspecte privind rolul internațional al monedei Euro, cu accent pe importanța politicilor economice solide pentru sporirea rezilienţei Zonei Euro”, a precizat sursa citată.

Sursă foto: presidency.ro

Articolul Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European / Coordonarea la nivelul UE în contextul pandemiei de COVID-19, principala temă apare prima dată în Main News.

Source: New feed