Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar: Au fost numite în funcția de ministru persoane fără vocație, miniștri mediocri care au avut rezultate mediocre

12

Prezent la Cluj, la deschiderea anului universitar de la Universitatea Babeș Bolyai, președintele Klaus Iohannis a criticat modul în care actuala putere gestionează problemele învățământului românesc. A subliniat lipsa de viziune, dar și de pregătire a politicienilor care au condus Ministerul Educației. „Au fost numite în funcția de ministru persoane fără vocație, miniștri mediocri care au avut rezultate mediocre”, a declarat Klaus Iohannis la Cluj.

„Spun că ar trebui pentru că realitatea din ultimii ani a arătat că nici vorbă de viziune din partea guvernanţilor ori preocupare pentru excelenţă în educaţie. Singura constantă a fost perindarea pe funcţia de ministru a unor persoane fără nicio vocaţie şi fără nicio preocupare de a înţelege, darămite de a rezolva problemele sistemice din învăţământ. Cu miniştri mediocri nu obţii decât rezultate mediocre. Educaţia din România ar trebui să cultive talente şi să formeze valori. Din păcate nu aceasta este regula, ci excepţia pe care o întâlnim doar în anumite centre de învăţământ”, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis va decor, luni, a mai multe universităţi din Romînia cu Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Mare Ofiţer.

„Evenimentul, care va avea loc în Aula Magna a UBB, marchează un secol de la constituirea universităţii şi consfinţeşte excelenţa academică şi de cercetare a instituţiei de învăţământ clujene”, informează Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Iohannis va vizita Centrul de Cercetări pentru Medicină Avansată MedFuture al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, proiect finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.

„Prin vizitarea acestui centru de cercetare medicală, considerat pol de competenţă ştiinţifică şi tehnologică la standarde europene, preşedintele Klaus Iohannis transmite un mesaj de susţinere a cercetării ştiinţifice medicale, de deschidere către cercetătorii din domeniul medical, precum şi un mesaj de încurajare pentru accesarea de noi proiecte pe zona cercetării medicale, de noi programe educaţionale şi parteneriate academice”, mai arată sursa citată.

Totodată, cu prilejul aniversării a 100 de ani de învăţământ superior românesc la Cluj-Napoca, şeful statului va decora cele şase universităţi de stat din municipiu, care au avut un impact deosebit în comunitate, contribuind la dezvoltarea acesteia în spiritul multiculturalismului, şi care reprezintă un pilon important în conservarea şi promovarea valorilor şi a culturii naţionale.

Astfel, în cadrul ceremoniei, care va avea loc la Primăria din Cluj-Napoca, de la ora 14.00, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Universitatea Tehnică, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Artă şi Design şi Academia de Muzică „Gheorghe Dima” vor fi decorate de către Preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Mare Ofiţer.

Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea

Articolul Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar: Au fost numite în funcția de ministru persoane fără vocație, miniștri mediocri care au avut rezultate mediocre apare prima dată în Main News.

Source: New feed