Klaus Iohannis: Germania este cel mai important partener comercial al României

29

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi, 1 septembrie, un mesaj cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înființarea Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane – AHK România. Mesajul a fost prezentat de către consilierul prezidențial Cosmin Marinescu, în cadrul evenimentului organizat la Palatul Parlamentului.

Șeful statului a transmis felicitări Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane pentru împlinirea a 20 de ani de activitate și pentru rezultatele deosebite obținute în toată această perioadă.

Iohannis s-a referit în special la mediul de afaceri, care „a avut dintotdeauna o contribuție esențială la consolidarea relațiilor dintre România și Germania”.

„Germania este cel mai important partener comercial al României, cu o valoare a schimburilor bilaterale de peste 35 de miliarde de euro în 2021, în creștere cu 14% față de 2020, dar și față de anii de dinaintea pandemiei.

Trendul de intensificare a relațiilor comerciale se menține și în acest an, în ciuda contextului socio-economic complicat de multiple crize. Pe primele cinci luni, schimburile comerciale au depășit 16 miliarde de euro, astfel încât peste 20% din exporturile României și 18% din importuri sunt astăzi rezultatele relațiilor comerciale româno-germane.

Cele peste 24 de mii de companii cu participație germană, cu un aport de capital social de peste 5 miliarde de euro, fac din Germania al treilea mare investitor în economia românească, cu investiții realizate în sectoare de vârf”, a transmis acesta.

Liderul de la Cotroceni a mai spus că toată lumea își dorește ca povestea de succes a schimburilor economice dintre România și Germania să continue, cu rezultate cel puțin la fel de bune ca până acum.

„Pentru acest lucru însă, trebuie să creștem viteza de adaptare la contextul global. Pentru România, îmbunătățirea balanței comerciale și creșterea exporturilor sunt priorități cheie. Trebuie să gestionăm eficient provocările crizelor actuale și să valorificăm oportunitățile generate de reconfigurarea hărții comerțului și a investițiilor la nivel global”, a adăugat el.

Klaus Iohannis a mai adăugat că interesul companiilor germane de a investi în România confirmă rolul activ şi meritele pe care le are comunitatea germană din România în dezvoltarea cooperării economice bilaterale.

„Încurajez demersurile Guvernului care vizează întărirea capacității de reprezentare comercială a țării noastre și a relației cu companiile care privesc România ca destinație de investiții.

Creșterea investițiilor străine directe cu peste 20% pe primul semestru al anului curent este un semn încurajator, care trebuie continuat. Avem nevoie de politici publice axate pe performanță, care să fie sprijinite de comunitatea de afaceri, pentru a susține dezvoltarea României pe linia avantajelor competitive de care dispunem și a celor pe care le putem genera împreună, în continuare.

Economia noastră este deschisă şi pregătită pentru capacități de producţie relocate şi pentru investiții în centre de excelență care să accelereze tranziția către industriile viitorului”, se mai arată în mesajul președintelui.

A abordat și crizele

Președintele României s-a referit și la multiplele crize cu care se confruntă România și a și avansat câteva soluții în acest sens:

„Simțim cu toții efectele crizelor multiple care se suprapun în acești ani: războiul din Ucraina, costurile revenirii post-pandemie, creșterea prețurilor la energie, criza climatică și riscurile la adresa securității alimentare.

Anul 2022 stă sub semnul unor valori record ale inflației și al crizei prețurilor la energie, nu doar în România sau în Germania, ci la nivel global. Există sincope în aprovizionare, volatilitate a piețelor și riscuri critice ale dependenței energetice. Acestea generează deja un deficit de încredere privind reziliența economică.

Din păcate, nu există o soluție magică pentru toate aceste probleme, dar sunt lucruri punctuale pe care le putem face pentru a depăși asemenea provocări.

Spre exemplu, utilizarea sustenabilă a resurselor necesită schimbări profunde în sistemele de producție și comportamentele de consum, precum și adaptarea strategiilor de investiții. Integrarea avansului tehnologic în modelele de business trebuie să devină direcția principală de dezvoltare a oricărei afaceri, de la cea mai mică întreprindere până la marile corporații”.

Între altele, Iohannis a mai spus că fondurile europene fără precedent aflate la dispoziția noastră pot accelera, în acești ani, parcursul modernizării profunde a României.

Foto: Administrația Prezidențială

Articolul Klaus Iohannis: Germania este cel mai important partener comercial al României apare prima dată în Main News.

Source: New feed