Klaus Iohannis, după ședința CSAT: Deficiențe grave în gestionarea situației de la Caracal/Guvernele din ultimii ani au umplut țara de incompetenți în funcții publice

406

Președintele Klaus Iohannis a prezentat, imediat după ședința CSAT, principalele concluzii care au dus la tragedia de la Caracal. ” Am cerut instituțiilor responsabile să prezinte în CSAT o anchetă completă privind cazul de la Caracal. Datele din raport reflectă o deficiență gravă de întârzieri nejustificate în declanșarea investigațiilor. Polițiștii nu s-au implicat în obținerea de date care să conducă la identificarea locului unde se află Alexandra”, a precizat președintele Iohannis. 

Mai mult chiar, Iohannis acuză actuala putere că a modificat legi, a numit în funcții de conducere persoane incompetente, a dat posibilitatea pensionării după 20 de ani de activitate ceea ce a generat criză de personal în sistem.

„Am solicitat Guvernului ca, până la finalul lunii august, să elaboreze o serie de măsuri, norme și proceduri de reacție rapidă, astfel încât în situații precum cea de la Caracal să nu mai existe întârzieri criminale în acțiunea organelor statului. Am solicitat în cadrul ședinței de azi identificarea unei proceduri stricte cu privire la modul în care cei care răspund la 112 să ofere sprijin celor aflați la nevoie”, a spus președintele Klaus Iohannis imediat după ședința CSAT. 

Mai jos, declarațiile președintelui Klaus Iohannis:

Această dramă ne arată unde este dus statul cu instituțiile lui atunci când pe primul loc sunt puse salvarea și protejarea infractorilor când deschiderea porților închisorilor devine grija decidenților politici.

Am cerut instituțiilor responsabile să prezinte în CSAT o anchetă completă privind cazul de la Caracal. Datele din raport reflectă o deficiența gravă de întârzieri nejustificate în declanșarea investigațiilor. 

Garantarea siguranței cetățeanului trebuie să fie prioritatea 0 a întregii clasei politice, dreptul la viață este cel mai important drept al omului. Cetățeanul trebuie să își recâștige încrederea în stat și în instituții, să se simtă protejat în țara sa, iar un prim pas obligatoriu este eliminarea definitivă din sistem a celor care nu își fac această datorie. 

Au pus în schimb slugi și oameni incapabili. Corupția și incompetența distrug statul, deprofesionalizează instituții. 

Am ajuns aici pentru că guvernele din ultimii ani au umplut țara de incompetenți în funcții, au dat afară prea mulți profesioniști. 

 Am cerut instituțiilor responsabile să prezinte în CSAT o anchetă completă privind cazul de la Caracal. Datele din raport reflectă o decizienta gravă de întârzieri nejustificate în declanșarea investigațiilor

Polițiștii nu s-au implicat în obținerea de date care să conducă la identificarea locului unde se află Alexandra. 

Lipsa dotărilor, atât cu mijloace de deplasare, comunicații, cât și cu privire la tehnică în domeniul IT, dimensionarea deficitară a structurilor operative și încadrarea necorespunzătoare cu specialiști. 

Una dintre cauzele principale de deprofesionalizare a instituțiilor a constituit-o și numirile în funcțiile principale pe criterii politice. 

 S-a constată că instituțiile care au responsabilități în domeniul cetățenilor nu au reușit să asigure un drept fundamental prevăzut de Constituția României, dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. 

Am solicitat Guvernului ca, până la finalul lunii august, să elaboreze o serie de măsuri, norme și proceduri de reacție rapidă, astfel încât în situații precum cea de la Caracal să nu mai existe întârzieri criminale în acțiunea organelor statului. 

Am solicitat în cadrul ședinței de azi identificarea unei proceduri stricte cu privire la modul în care cei care răspund la 112 să ofere sprijin celor aflați la nevoie. 

Totodată, CSAT a emis astăzi hotărârea pentru eliberarea din funcție a directorului Vasilcă. 

Am cerut STS un control atent și serios cu privire la procedurile sale pentru a identifica soluțiile pentru o mai bună funcționare de acum înainte. 

Este nevoie de profesionalism și seriozitate fiindcă discutăm de responsabilități enorme. 

Este important că profesioniștii români din sistemul de stat să fie încurajați să și facă meseria și să fie ținuți departe de disputele cu mize politice. 

România puternică înseamnă consolidarea instituțiilor statului iar eu pun acest obiectiv în prim plan. 

Statul român trebuie resetat, cu profesioniștii pe care îi are și pe care îi poate atrage, dar și cu o conducere politică ce înțelege care îi este rolul, acela de a întări statul, nu de a-l slăbi. 

 

Articolul Klaus Iohannis, după ședința CSAT: Deficiențe grave în gestionarea situației de la Caracal/Guvernele din ultimii ani au umplut țara de incompetenți în funcții publice apare prima dată în Main News.

Source: New feed