Klaus Iohannis: Avem de gestionat riscuri multiple, dar am arătat că avem capacitate

28

Marți, 6 septembrie, se împlinesc 160 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Externe. Cu această ocazie, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj. Între altele, el a felicitat personalul MAE și a evocat ajutorul României acordat Ucrainei, de la începutul invaziei Federației Ruse.

„Anul 2022 ne-a pus în fața unor evoluții care amenință direct pacea și securitatea internaționale. Agresiunea ilegală și neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei a creat turbulențe în întregul sistem internațional, care este nevoit să răspundă unei suprapuneri complicate de crize. Iar România, ca membru al comunității de valori europene și euroatlantice, participă și contribuie direct și substanțial la adaptarea strategică impusă de această nouă realitate ostilă.

Prin contribuții solide, credibile și vizibile la nivel regional, european și internațional, ne-am implicat și continuăm să ne implicăm proactiv și consecvent în acțiunile multidimensionale de reacție față de agresiunea Rusiei la adresa ordinii globale bazate pe reguli, pe toate palierele: politic, diplomatic, securitar și umanitar, prin mobilizarea exemplară la nivelul societății românești.

În tot acest context, diplomației române îi revine astăzi, mai mult ca oricând, un rol deosebit în evaluarea permanentă și rapidă a noii realități geostrategice și în avansarea de căi de acțiune adecvate la nivel internațional”, se arată în mesajul șefului statului.

Riscuri multiple de gestionat

Klaus Iohannis a mai menționat că avem de gestionat riscuri multiple, dar am arătat că avem capacitatea de a ne apăra interesele.

„Iar în perioada următoare trebuie să continuăm să facem asta la fel de profesionist – mă refer în primul rând la planul securitar, în sens larg, fie că vorbim despre cadrul de securitate al NATO și la nivelul Uniunii Europene, fie despre cel legat de asigurarea securității energetice, prin accesul la resurse, investiții și prețuri accesibile pentru cetățeni, sau despre planul securității alimentare.

Nu trebuie să neglijăm importanța accentuată a asigurării resurselor tehnologice sau securizarea de noi lanțuri de aprovizionare.

În tot acest mediu complex, politica externă a României are o serie de constante care ghidează acțiunea dumneavoastră.

Unul dintre aceste repere este reprezentat de acțiunea și rolul României în cadrul Uniunii Europene. Trebuie să rămânem consecvenți în a promova accelerarea reformelor destinate creșterii convergenței și a coeziunii, susținerea valorilor fundamentale ale Uniunii, implementarea priorităților în materie de schimbări climatice – devenite tot mai acute și cu impact direct asupra vieții noastre de zi cu zi -, digitalizare, inclusiv securitate cibernetică, și reziliență”, se mai arată în mesajul.

Obiectivele majore la nivel european

Liderul de la Cotroceni a mai declarat că personalul MAE trebuie să continue activ demersurile de atingere a obiectivelor majore la nivel european:

  • aderarea României la Spațiul Schengen
  • și finalizarea Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Iohannis a evocat și decizia de a acorda statutul de candidat la aderarea la UE Ucrainei și Republicii Moldova și a promis că România va continua să sprijine aceste țări în parcursul lor european.

„România va continua să fie alături de Ucraina și de cetățenii acesteia, în strânsă coordonare cu partenerii noștri euroatlantici, iar eforturile vor fi axate nu numai pe sprijinul pe multiple planuri, dar și pe implicarea în procesul de reconstrucție.

După cum știți, România sprijină consecvent și puternic eforturile Republicii Moldova de integrare europeană și programul de reforme al actualei guvernări de la Chișinău. Am fost mereu alături de cetățenii țării vecine prin acțiuni concrete de susținere în depășirea crizelor.

România a promovat puternic la nivel european acordarea de sprijin Republicii Moldova pentru întărirea capacităților sale de a gestiona refugiații și pentru creșterea rezilienței sistemului energetic. Salut, în special, lansarea în acest an a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, în baza inițiativei României, Germaniei și Franței. Găzduirea în România, în luna iulie, a celei de-a doua ediții a avut rezultate foarte bune. Dar eforturile noastre de sprijin pentru Chișinău trebuie să continue pe toate dimensiunile”, a precizat președintele.

Între altele, șeful statului a mai punctat că rămâne esențială cooperarea dintre Europa și America de Nord și, totodată, a amintit de Summitul de la Madrid, care „a reprezentat un moment de vârf în transformarea fundamentală a Alianței, în deplin acord cu interesele de securitate ale României”.

Summitul Inițiativei celor Trei Mări va fi organizat de România

Klaus Iohannis a anunțat că România își va asuma în 2023, pentru a doua oară, organizarea Summitului Inițiativei celor Trei Mări.

„Este o dovadă a interesului strategic aparte și a relevanței speciale a obiectivelor Inițiativei, mai ales conectivitatea regională, pentru noi și partenerii noștri cu interese similare, și vă încurajez să promovați și să pregătiți cât mai bine rezultatele acestei reuniuni.

Un multilateralism revigorat, mai eficient, rămâne pentru România un reper major în protejarea ordinii internaționale bazate pe reguli. În acest sens, procesul de aderare a României la OCDE dobândește o valoare strategică deosebită și salut progresele pe care le-ați obținut pe această direcție. Vă îndemn să continuați susținut, cu deosebită seriozitate și consecvență, toate demersurile în vederea aderării”, a mai spus președintele.

Puteți citi mesajul integral al șefului statului AICI.

Foto: Administrația Prezidențială

Articolul Klaus Iohannis: Avem de gestionat riscuri multiple, dar am arătat că avem capacitate apare prima dată în Main News.

Source: New feed