Jens Stoltenberg: NATO va încerca să aibă un dialog substanţial cu Rusia la începutul anului viitor

140

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord), a declarat marți, 21 decembrie, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul Nicolae Ciucă, că Organizația va încerca să aibă un dialog substanţial cu Rusia la începutul anului viitor. Declarația este făcută în contextul acumulării de trupe de la frontiera cu Ucraina.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a aflat în aceste zile la Bruxelles, unde a avut întrevederi cu mai mulți oficiali.

„Rămânem pregătiţi să avem un dialog semnificativ cu Rusia şi intenţionez să convoc o nouă reuniune a Consiliului NATO-Rusia imediat ce va fi posibil, anul viitor”, a declarat Stoltenberg, citat de Agerpres.

La rândul său, Nicolae Ciucă că nu înţelege cum măsurile şi acţiunile NATO şi ale Ucrainei pot fi considerate provocări. În plus, Ciucă a punctat că alianța și-a stabilit canalele de dialog cu Moscova, însă este nevoie de detensionarea situației.

„Actuala comasare de trupe ruseşti este semnificativă, neprovocată şi nejustificată. Nu putem înţelege cum măsurile şi acţiunile NATO şi ale Ucrainei pot fi considerate provocări. În momentul de faţă evaluăm în cadrul Alianţei implicaţiile acestei situaţii. Este de la sine înţeles că NATO îşi va apăra toţi membrii deoarece angajamentul nostru de apărare colectivă rămâne piatra de temelie a Alianţei.

Am convenit astăzi cu secretarul general că politica actuală a NATO de a preveni şi de a apăra, rămânând totodată deschişi la dialog, este încă validă. Alianţa şi-a stabilit canale de dialog cu Federaţia Rusă şi a lansat numeroase îndemnuri la dialog. Dar pentru ca acest dialog să fie eficient, avem nevoie de o detensionare a situaţiei”, a afirmat premierul României.

În ultimele săptămâni, Rusia a fost acuzată că a adunat peste 90.000 de soldați la granița cu Ucraina și că pregătește o invazie, asemănătoare celei din 2014, când Federația Rusă a anexat Crimea. În același timp, oficialii de la Kremlin au negat acuzațiile și au dat vina pe Ucraina, acuzându-i la rândul lor că au concentrat un număr mare de trupe în Donbas.

Foto: Guvernul României

Articolul Jens Stoltenberg: NATO va încerca să aibă un dialog substanţial cu Rusia la începutul anului viitor apare prima dată în Main News.

Source: New feed