Ionuț Stroe îi cere șefului UDMR să își clarifice poziția după ce i-a luat apărarea lui Viktor Orban

33

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, i-a cerut clarificări liderului UDMR, Kelemen Hunor, în urma reacției sale din presa maghiară, după discursul controversat susținut de Viktor Orban la Băile Tușnad. Liberalul a mai transmis însă că parcursul guvernamental al coaliției nu este periclitat de acest incident. 

Stroe susține că declarațiile liderului UDMR în care l-a absolvit pe premierul de la Budapesta de rasism și viziuni pro-ruse ar fi fost doar o încercare de atenuare a impactului declarațiilor lui Orban, ci nu o convingere personală, întrucât Hunor nu a luat niciodată vreo astfel de poziție.

„Declarațiile domnului Kelemen Hunor sunt, mai degrabă, niște încercări eșuate de atenuare a impactului declarațiilor lui Viktor Orban, decât niște convingeri personale. Nu am văzut la domnul Hunor până acum astfel de declarații, de aceea președintele UDMR va trebui să își clarifice poziția – a sa și a partidului pe care îl conduce și reprezintă – pentru ca această situație să înceteze”, a scris Stroe într-o postare pe Facebook.

Totodată, purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că coaliția de guvernare nu este afectată de aceste evenimente.

„În acest moment nu e periclitat în niciun fel parcursul guvernamental al coaliției, ceea ce avem de făcut, măsurile pe care le luam. Însă trăim vremuri complicate și suntem datori să fim mai alerți și mai hotărâți să combatem orice derapaj de la principiile democratice fundamentale”, a conchis Ionuț Stroe.

Kelemen Hunor îi ia apărarea lui Viktor Orban

Kelemen Hunor, lider UDMR, a avut joi, 28 iulie, prima reacție publică, după discursul controversat susținut de Viktor Orban la Băile Tușnad. Vicepremierul a transmis presei maghiare că îl cunoaște pe premierul de la Budapesta și că „nu există niciun indiciu” că ar fi rasist, menționând că afirmațiile lui Orban au fost „scoase din context”. La polul opus, Adrian Cozma, liderul PNL Satu Mare, a cerut ca UDMR să iasă de la guvernare și a menționat că vicepremierul Hunor nu mai are credibilitate.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Articolul Ionuț Stroe îi cere șefului UDMR să își clarifice poziția după ce i-a luat apărarea lui Viktor Orban apare prima dată în Main News.

Source: New feed