Ionel Arsene, pe lista „Most wanted” a Poliţiei Române

21

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a fost dat în urmărire, după ce poliţiştii nu l-au găsit la adresele cunoscute pentru a fi încarcerat. El se află pe lista „Most wanted” a Poliţiei Române.

„Condamnare: 6 ani si 8 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta. Fapta: Persoana a savarsit doua fapte de trafic de influenta in perioada iunie-iulie 2015. Semnalmente: inaltime – 1,85m; greutate – cca.85 kg; constitutie normala; par grizonat; ochi caprui”, scrie pe site-ul Poliției Române.

Ionel Arsene a fost condamnat definitiv vineri, 10 martie, de către Curtea de Apel Brașov la 6 ani și 8 luni de închisoare. Potrivit informațiilor Mainnews.ro, baronul PSD ar fi părăsit țara înainte de pronunțarea sentinței.

Ionel Arsene a fost judecat după ce, în anul 2013 ar fi primit de la fostul primar al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, suma de 100.000 euro pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra lui Horia Georgescu, șef al Agenţiei Naţionale de Integritate la vremea respectivă, pentru ca ANI să-l declare pe Culiță Tărâță incompatibil și în conflict de interese.

De asemenea, Arsene a mai fost judecat de procurorii anticorupţie şi într-un alt dosar de trafic de influenţă. Baronul PSD de Neamț a fost acuzat că ar fi pretins de la un om de afaceri 5% din suma totală de 60 milioane lei ce trebuia alocată de Administraţia Naţională Apele Române pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administraţiile bazinale.

Inițial, în aprilie 2022, Ionel Arsene a fost condamnat de Tribunalul Bacău, instanța de fond, la 8 ani și 4 luni de închisoare.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Ionel Arsene, pe lista „Most wanted” a Poliţiei Române apare prima dată în Main News.

Source: New feed