Iohannis, răspuns pentru Dăncilă: Amânarea examenului de rezidențiat, o dovadă în plus a eșecului Guvernului PSD.

14

Klaus Iohannis consideră că amânarea examenului de rezidențiat reprezintă o dovadă în plus a eșecului Guvernului PSD. Răspunsul președintelui vine după ce Viorica Dăncilă îl acuză pe Iohannis că este vinovat pentru întârzierea examenului.

„Anunțul de astăzi al Ministrului Sănătății arată incapacitatea actualei guvernări de a organiza admiterea la rezidențiat și de a gestiona resursa umană din sănătate, resursă vitală pentru buna funcționare a sistemului. Lipsa de respect faţă de absolvenții de medicină și față de profesia medicală în general, faţă de pacient şi faţă de cetățean, este o caracteristică a Guvernului PSD.

Organizarea rezidențiatului ar fi trebuit să se facă pe baza unei metodologii clare, iar Guvernul este cel care a întârziat nepermis de mult, ca în fiecare an, aprobarea acesteia. Mai mult, acest examen este îngreunat și întârziat suplimentar anual și de numeroasele etape birocratice.

Studenții au nevoie de predictibilitate și stabilitate și nu este normal ca pentru cel mai important examen din viața lor profesională să afle detalii cruciale, precum numărul de posturi disponibile sau data examenului, cu doar câteva săptămâni înainte. Amânarea examenului de rezidențiat, o etapă esențială care definește parcursul profesional al oricărui student la medicină, constituie o dovadă în plus a eșecului Guvernului PSD. Această situație, care denotă o delăsare jenantă în raport cu o temă de o asemenea relevanță pentru sistemul de sănătate, arată dimensiunile dezastrului unui guvern lipsit de competență și viziune.

În contextul în care foarte mulți dintre absolvenții programelor de medicină decid să părăsească țara, România are nevoie urgent de un nou guvern responsabil, care să îmbunătățească rapid acest proces”, transmite Administrația Prezidențială.

Premierul spune că, prin refuzul de a aplica decizia CCR şi a numi un ministru interimar la Educaţie, preşedintele Klaus Iohannis „periclitează o generaţie întreagă de tineri medici, care nu vor putea susţine la timp examenul de rezidenţiat”.

Examenul de rezidențiat ar trebui să aibă loc pe 17 noiembrie, peste o lună și jumătate.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat vineri că examenul de rezidenţiat de anul acesta se amână pentru data de 8 decembrie. El ar fi trebuit să aibă loc pe 17 noiembrie.

sursa foto: Inquam Photots/Octav Ganea

Articolul Iohannis, răspuns pentru Dăncilă: Amânarea examenului de rezidențiat, o dovadă în plus a eșecului Guvernului PSD. apare prima dată în Main News.

Source: New feed