Inflație de candidați la prezidențiale: toate partidele vor candidat propriu, intră în cursă și independenți

458

Inflație de candidați la alegerile pentru președinția României din luna noiembrie. Cu 4 luni înainte, partidele negociază, fac alianțe, fac sondaje. Fie că au obținut scoruri de peste 20% la europarlamentare, fie că nu au trecut pragul electoral, partidele vor să intre în primul tur al prezidențialelor cu candidat propriu. Pentru partidele mari este dorința de a câștiga cea mai mare funcșie în stat, în timp ce partidele mici intră în competiție pentru a-și mobiliza electoratul, dar și pentru posibile alianțe și negocieri în turul al doilea. 

Cine sunt candidații opoziției

PNL – Klaus Iohannis – și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat pe 23 iunie 2018, la Sibiu, cu doi ani și jumătate înainte de alegerile prezidențiale. Iohannis stă cel mai bine în sondaje la intenția de vot, el având in jur de 40 de procente.

Alianța USR-PLUS – Dan Barna – votat deja în congresul USR drept candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie. Urmează ca și PLUS să ia o decizie, se poartă negocieri în aceste zile între cele două partide. Foarte posibil vor merge pe un tandem Barna – președinte și Cioloș – premier.

PMP – nu și-a stabilit incă prezidențiabilul. Eugen Tomac, șeful PMP, declara zilele trecute că partidul va avea propriul candidat și că „va oferi o surpriză placută” și că „va aveni în fața românilor cu un candidat care să facă diferența față de alte formațiuni”.

Partidele de la putere au anunțat că vor candidat propriu

PSD – nu și-a stabilit candidatul la președinție însă, după CEx-ul de luni, Viorica Dăncilă a declarat că partidul va avea candidat propriu și că ar vrea să aibă susținerea ALDE și Pro România. În ultimele zile, Viorica Dăncilă nu a exclus posibilitatea ca ea să candideze. PSD a comandat mai multe sondaje de opinie în care au fost măsurați Mihai Fifor, Eugen Teodorovici și Șerban Nicolae, dar și Viorica Dăncilă.

ALDE – vrea să aibă candidat propriu la prezidențiale, pe Călin Popescu Tăriceanu. Înainte de europarlamentare, Tăriceanu era sigur că va fi candidat unic al alianței PSD – ALDE, însă anunțul Vioricăi Dăncilă potrivit căruia PSD va avea propriul candidat i-a stricat planurile. Mai mulți lideri ALDE au anunțat că partidul va ieși de la guvernare dacă Tăriceanu nu va fi susținut. La europarlamentare, ALDE nu a reușit să treacă pragul electoral.

UDMR – a anunțat ca va avea candidat propriu. acesta va fi liderul partidului, Kelemen Hunor.

Pro Romania, partidul lui Victor Ponta, curtat atât de PSD, dar și de ALDE

Pro România – Victor Ponta a anunțat inițial că partidul va avea candidat propriu, pe Sorin Câmpeanu, însa nu s-a luat încă o decizie. Partidul lui Ponta este curtat pentru alianțe atât de PSD, dar și de ALDE. Recent, Gabriela Firea nu a exclus posibilitatea să candideze ca independent, susținută de ProRomânia.

PPU – Partidul Puterii Umaniste – susținut de Dan Voiculescu – a propus-o pe Ramona Bruynseels drept candidat. A fost consilier de stat în Aparatul propriu de lucru al premierului, până în mai 2019, când a demisionat.

Gabriela Firea – își dorește să candideze susținută de alianta PSD – ALDE – Pro România. Dat fiind că este tot mai sigur că PSD o va susține pe Viorica Dăncilă, surse politice nu exclud posibilitatea ca Firea să candideze ca independent, susținută de Pro România.

Florentin Pandele – primarul orașului Voluntari, soțul Gabrielei Firea, vrea să candideze ca independent.

Liviu Pleșoianu – a anunțat încă de anul trecut că intenționează să candideze la prezidențiale. Deși este membru PSD, partidul nu îl susține, nu l-a măsurat în sondaje. Pleșoianu, o voce critică la adresa Vioricăi Dăncilă vrea sa candideze ca independent. El este deputat la primul mandat.

Și actorul Bogdan Stanoevici și-a manifestat intenția de a candida ca independent.

Foto: INQUAM PHOTOS/Alexandra Pandrea

 

 

 

Articolul Inflație de candidați la prezidențiale: toate partidele vor candidat propriu, intră în cursă și independenți apare prima dată în Main News.

Source: New feed