IGSU, verificări privind autorizația Spitalului Județean Piatra Neamț/ Prefect: Secția care a ars a fost mutată de la etajul 3 la 2, fără notificarea DSP. Medicul salvator a fost transportat în Belgia

17

IGSU a demarat două anchete după incendiul de la Spitalul Județean Piatra Neamț. Una va viza identificarea cauzei care a dus la izbucnirea flăcărilor, iar cealaltă respectarea condițiilor de autorizare. Premierul Ludovic Orban a declarat, noaptea trecută, că din declarațiile managerului unității medicale reiese că erau prevăzute lucrări pentru suplimentarea numărului de paturi la ATI. Prefectul județului a menționat că secția care a ars a fost mutată la un alt etaj fără notificarea DSP.

”Am dispus înfiinţarea a două comisii: una care va stabili cauza incendiului imediat ce se va putea, ce procurorul ne va permite accesul în interior;  a doua comisie se va ocupa de verificarea în teren a respectării condiţiilor de autorizare. Să verifice dacă cumva în aceaa secţie s-au făcut modificări în ultima perioadă care impuneau solicitarea de autorizaţiei de securitate la incendiu de la ISU Neamţ”, a declarat Paul Iamandi, șeful IGSU.

”Din declaraţiile managerului spitalului făcute cu câteva zile înainte, se ştie că au fost prevăzute nişte lucrări de instalaţii care au fost prezentate ca fiind destinate creşterii numărului de paturi la Terapie Intensivă. De asemenea, există informaţii privitoare la mutarea de la et 3 la etajul 2 a pacienţilor de la Terapie Intensivă. Nu ne hazardăm să dăm niciun fel de interpretare”, a spus Ludovic Orban, potrivit news.ro.

Prefect: Secţia a fost mutată la etajul 2 fără notificarea DSP

„Secţia care a ars a fost mutată de la etajul 3 la etajul 2, fără să existe nici măcar notificare la DSP. Cu toate că era o modificare a structurii, nu s-a făcut adresa la DSP, era obligatoriu ca spitalul să facă acest lucru.

La etajul 2 s-au făcut în ultimele zile lucrări în regie proprie pentru a mari capacitatea secţiei de ATI, care până acum funcţiona la un etaj mai sus. E doar o teorie, o supoziţie, încă nu a fost confirmată, că această mutare nu a respectat cadrul legal şi nu au fost verificări din partea celor care aveau competenţă şi răspundeau tehnic pentru această modificare. Specialiştii de la ISU, parchetul, poliţiştii, criminalistii trebuie să stabilească date concrete în urmă anchetei. Acum sunt nişte date care se desprind din discuţiile avute cu cadrele medicale şi cei de la ISU. A fost un fel de „hei-rup” de a muta secţia de la etajul 3 la etajul 2, efectuând lucrări pe cont propriu. Spitalul a greşit că a făcut lucrările fără aprobare”, a declarat prefectul de Neamţ, George Lazăr, la Digi24.

Zece bolnavi de COVID-19, internaţi la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Piatra Neamţ, au decedat în urma incendiului, alte şapte persoane, printre care medicul de gardă, fiind în stare gravă. Doctorul a fost transportat, duminică, la Spitalul Militar „Regin Astrid” din Bruxelles.

Sursa foto: Inquam Photos / tvmneamt.ro / Flavius Corfu

Articolul IGSU, verificări privind autorizația Spitalului Județean Piatra Neamț/ Prefect: Secția care a ars a fost mutată de la etajul 3 la 2, fără notificarea DSP. Medicul salvator a fost transportat în Belgia apare prima dată în Main News.

Source: New feed