Igor Grosu, liderul PAS, desemnat pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova / Maia Sandu: Sper că vom reuşi să organizăm alegeri parlamentare anticipate

27

Igor Grosu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a fost desemnat marți de Maia Sandu pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, relatează Agerpres.

Igor Grosu este a doua nominalizare pentru funcția de prim-ministru, după demisia lui Ion Chicu. La finalul lunii ianuarie, Natalia Gavrilița, fost ministru în Guvernul Sandu, a fost nominalizată pentru aceeași funcție, dar nu a reușit să obțină voturile necesare în Parlament.

Desemnarea liderului PAS a fost făcută pentru că nu există niciun candidat susținut de o majoritate parlamentară formalizată, a precizat Maia Sandu.

În prezent, majoritatea în legislativ este deținută de o coaliție informală formată din Partidul Socialiștilor și Pentru Moldova (Partidul Șor, transfugi din Pro Moldova și Partidul Democrat).

Președintele Republicii Moldova i-a cerut lui Grosu să formeze o echipă cu care să meargă în Parlament, dar a precizat că optează în continuare pentru organizarea unor alegeri anticipate, ce ar urma să aibă loc la vară.

Cu toţii înţelegem că alegerile pot avea loc când pandemia este controlată, când situaţia se va îmbunătăţi considerabil. Lucrăm ca să aducem vaccinuri şi să întreprindem celelalte măsuri ca să protejăm cetăţenii şi să reducem numărul de infectări. Sper că în săptămânile care urmează, noi o să ne pătrundem cu toţii de gravitatea situaţiei şi o să reducem acest număr straşnic de îmbolnăviri de COVID-19 şi sper că vom reuşi să organizăm alegeri parlamentare anticipate în vară, ca să scăpăm şi de COVID-19 şi de corupţie”, a declarat Maia Sandu.

Sursă foto: Facebook / Igor Grosu

Articolul Igor Grosu, liderul PAS, desemnat pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova / Maia Sandu: Sper că vom reuşi să organizăm alegeri parlamentare anticipate apare prima dată în Main News.

Source: New feed