Guvernul Orban îşi asumă răspunderea în Parlament pentru schimbarea legislației electorale

102

Guvernul condus de Ludovic Orban îşi va angaja, miercuri, răspunderea în faţa Parlamentului pentru proiectului de lege care prevede schimbarea legislației electorale astfel încât să se revină la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Senatul și Camera Deputaților se reunesc, astăzi, în ședință comună. Premierul Orban va prezenta în fața deputaților și senatorilor proiectul de asumare a răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi.

În acest context, PSD a anunțat că va depune, joi, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului PNL.

Alegerile anticipate, miza Guvernului PNL

Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege, potrivit articolului 114 din Constituția României.

Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.

Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului 2, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului, dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.

În cazul în care Guvernul cade în urma angajării răspunderii și un al doilea Guvern nu este investit, președintele poate dizolva Parlamentul și declanșa alegeri anticipate.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Guvernul Orban îşi asumă răspunderea în Parlament pentru schimbarea legislației electorale apare prima dată în Main News.

Source: New feed