Guvernul României va adopta, în ședința de luni, modificare prin care șoferii nu mai pot folosi telefonul sau a altor dispozitive fără caști în timp ce conduc.
Pentru cei care nu respectă legea, amenda se va dubla, fiind sancționați și cu 4 puncte penalizare.
„În timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”, se menţionează în document.
De asemenea, pentru folosirea dispozitivelor tehnice vor fi sancționați și cei care conduc vehicule pentru care nu e necesar permisul de conducere.
„În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, poliția rutieră din cadrul Poliției Române desfășoară activități de informare a participanților la trafic, (..) cu privire la interdicția, valabilă în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, de a ține în mână sau de a folosi cu mâinile în orice mod telefonul mobil sau orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video. Informarea se realizează prin intermediul mai multor instrumente și/sau acțiuni specifice, cum ar fi, fără a se limita la acestea, comunicate de presă și informare prin mass-media, postarea informațiilor pe site-ul Poliției Române, organizarea unor acțiuni specifice în trafic sau în mod direct, în trafic, prin polițiștii rutieri”, se mai arată în proiect.
Foto: Inquam Photos/George Călin
Articolul Guvernul interzice folosirea telefonului sau a altor dispozitive la volan/ Ordonanța, aprobată în ședința de luni apare prima dată în Main News.
Source: New feed