Gheorghe Ștefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamț, a fost condamnat în primă instanță, luni, de magistrații Tribunalului București la 3 ani și 9 luni de închisoare cu executare într-un dosar ce vizează Poșta Română.
„Menţine liberarea condiţionată din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului Ştefan Gheorghe. (…) În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.p.p. ridică măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului prin ordonanţa procurorului din 27.12.2016 (dup. vol. 40, filele 292-293). Respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă C.N. Poşta Română S.A. în contradictoriu cu inculpatul Ştefan Gheorghe”, se arată în minuta deciziei judecătorilor.
În anul 2017, fostul primar din Piatra Neamț a fost eliberat condiționat din Penitenciarul de Maximă Siguranță Ploiești, după ce a fost condamnat la închisoare în dosarul Microsoft.
Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție într-un dosar ce vizează Poșta Română. Conform procurorilor, în 2009, Gheorghe Ștefan i-ar fi propus unui om de afaceri, Mariana Constantinof, că în schimbul unor sume de bani, va interveni pe lângă reprezentanții Companiei Naționale Poșta Română S.A, astfel încât sucursala „Fabrica de Timbre” să le atribuie contracte unor societăți comerciale conduce de omul de afaceri, scrie Mediafax.
„În iulie – august 2009, inculpatul Gheorghe Ștefan, primarul municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unui partid politic, i-a propus inculpatului Constantinof Marian ca, în schimbul unor sume de bani, își va folosi influența pe lângă reprezentanții Companiei Naționale Poșta Română S.A (C.N.P.R.), astfel încât sucursala „Fabrica de Timbre” – C.N.P.R., să le atribuie unor societăți comerciale, controlate de omul de afaceri, contracte având ca obiect furnizarea de hârtie. Sumele de bani pe care le pretindea Gheorghe Ștefan urmau să provină tocmai din încasările obținute din executarea primelor contracte. Deoarece banii i s-ar fi dat lui Gheorghe Ștefan, cheltuielile de aprovizionare cu hârtie ar fi trebuit să fie acoperite din profitul generat de următoarele contracte încheiate.”, se arată într-un comunicat al DNA.
Articolul Gheorghe Ștefan, zis Pinalty, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare în dosarul Poșta Română apare prima dată în Main News.
Source: New feed