Gabriela Firea, acuzații fără precedent: Ludovic Orban, inculpat pentru cel puţin trei infracţiuni

24

Gabriela Firea continuă acuzațiile la adresa lui Ludovic Orban, la o lună după ce a pierdut alegerile locale în București. Fostul primar al Capitalei susține că premierul ar putea fi inculpat pentru cel puțin trei infracțiuni: corupție, abuz în seriviciu, șantaj la adresa bucureștenilor și cumpărare de voturi. 

Fostul primar al Capitalei pune eșecul din alegerile locale pe seama premierului Ludovic Orban, pe care îl acuză de cel puțin trei infracțiuni și cere instituțiilor statului să se autosesizeze în acest caz.

Ceea ce a afirmat în acest week-end premierul reprezintă deja şi are conotaţie juridică. Sunt mai multe încălcări ale legislaţiei în vigoare care îl transformă pe Ludovic Orban în inculpat, pentru cel puţin trei infracţiuni. Prima – corupţie şi abuz în serviciu, a doua – şantaj la adresa bucureştenilor, a treia – cumpărare de voturi. Este inacceptabil ca un prim-ministru al României să lipsească de resurse cetăţenii acestei ţări dintr-un oraş doar pentru a avea avantaje politice. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple niciodată şi ne dorim ca instituţiile statului să reacţioneze şi să sancţioneze faptele încă prim-ministrului Ludovic Orban. În primul rând ne-am aştepta ca instituţiile statului să se autosesizeze pentru că sunt declaraţii foarte grave care demonstrează fără putinţă de tăgadă şi şantajul la adresa bucureştenilor, dacă nu îl votaţi pe candidatul meu vă lipsesc de resurse. De asemenea, sabotajul la adresa Capitalei, abuzul în serviciu, pentru că bugetul este naţional, iar bucureştenii contribuie cu 25% la PIB. Oricum prin legea bugetului se întoarce un buget infim, doar 1% pentru Primăria Capitalei. După ce că suma este mică, aceasta nu a fost alocată corespunzător, ceea ce este circumstanţă agravantă. Dacă nu se va întâmpla în perioada următoare, am discutat şi cu avocaţii noştri şi ne gândim foarte serios să depunem plângere. Pentru că aceste lucruri nu trebuie să se perpetueze. Niciodată un politician nu mai trebuie să procedeze de o asemenea manieră în care pur şi simplu să subjuge economic un oraş, mai ales un oraş atât de mare cum este Bucureştiul, cu nevoi atât de multe, doar pentru a avea avantaje politice, însemnând voturi”, a afirmat, luni, Gabriela Firea.

Candidatul PSD pentru Senat a explicat de ce Primăria Capitalei a acumulat datorii de 3 miliarde de lei și consideră că Guvernul ar fi vinovat pentru situația financiară în care se află PMB.

Gabriela Firea a precizat că a depus proiecte cu fonduri europene în valoare de 1 miliard de euro.

În campania electorală a repetat de mai multe ori domnul Orban – că Bucureştiul va primi bani atunci când va avea primar de dreapta, primarul propus de domnia sa. Deci este un şantaj pe care l-a făcut la adresa cetăţenilor – dacă nu votaţi aşa cum trebuie şi anume cu candidatul pe care eu îl propun, nu veţi avea bani, nu veţi avea resurse, nu veţi avea dezvoltare, nu vor putea funcţiona în continuitate şi la un nivel decent serviciile de utilitate publică. Nouă ni s-a refuzat inclusiv acordarea unui împrumut, avem un grad mic de îndatorare la Bucureşti, doar 8%, faţă de 30% cât prevede legea. Am făcut mai multe solicitări, atât la premier, cât şi la ministrul de Finanţe, să ne aprobe acordarea unui împrumut de la trezorerie sau prin băncile private. Deci nici măcar un împrumut nu ni s-a aprobat, ştiut fiind faptul că la nivelul Ministerului de Finanţe că suma alocată lunar, cota din impozitul de pe profit era foarte mică. Jumătate din aceasta mergea şi va merge în continuare lună de lună în subvenţii la transportul public şi termoficare. Cealaltă jumătate este foarte mică raportat la numărul mare de lucrări publice care se efectuează la nivelul Bucureştiului – poduri, pasaje, supralărgiri, 19 spitale, 14 teatre. Banii par foarte mulţi din exterior, dar în momentul în care începi să îi aloci constaţi că în fiecare lună eşti pe deficit. De aceea s-au şi acumulat datorii atât de mari la nivelul PMB. Doi ani şi jumătate am reuşit să ne descurcăm pentru că această cotă lunară pe care o primeam era una substanţială şi acoperea toate cheltuielile. Într-un an şi jumătate lucrurile s-au agravat din punct de vedere financiar, iar în ceea ce priveşte fondurile europene – am depus proiecte pentru 1 miliard de euro, o sumă record. Contractele sunt deja semnate, deci nu se poate spune că am lăsat Primăria fără o sursă de finanţare atât de importantă şi anume fondurile europene”, a precizat fostul primar al Capitalei.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Gabriela Firea, acuzații fără precedent: Ludovic Orban, inculpat pentru cel puţin trei infracţiuni apare prima dată în Main News.

Source: New feed