Florin Roman se propune la conducerea Camerei Deputaților. A invocat cazul Florin Iordache, din 2016

14

Florin Roman, vicepreședintele Camerei Deputaților, a declarat marți, 12 octombrie, că PNL va prelua interimatul la șefia Camerei, după ce Ludovic Orban își va depune demisia, invocând un precedent din timpul guvernării PSD, când social-democrații l-au propus interimar pe Florin Iordache, după ce Valeriu Zgonea a renunțat la funcție.

În cazul în care demisia anunţată de preşedintele Camerei Deputaţilor produce efecte începând de mâine (n.r. miercuri), ne aflăm în situaţia din 2017 (n.r. vara 2016), când domnul Zgonea (n.r. Valeriu Zgonea) şi-a înaintat demisia şi practic, a fost stabilit un preşedinte interimar al Camerei, din partea grupului parlamentar care l-a susţinut, în speţă domnul Iordache (n.r. Florin Iordache), care a asigurat interimatul până la alegerea noului preşedinte”, a declarat Florin Roman, în cadrul unei declarații de presă susținută la Parlament, citat de News.ro.

Roman a precizat că PNL va lua o decizie în legătură cu persoana pe care o va susține pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților în cadrul ședinței Biroului Permanent de marți seară.

Roman, în situația lui Iordache

După ce Valeriu Zgonea și-a anunțat demisia de la șefia Camerei Deputaților în luna iunie a anului 2016, Florin Iordache, vicepreședintele Camerei de atunci, a fost numit interimar. Acesta a ocupat funcția până la alegerile legislative din decembrie, fiind succedat de fostul șef PSD, Liviu Dragnea.

Florin Roman se află, astfel, în situația în care se regăsea Florin Iordache, fiind vicepreședintele Camerei Deputaților, dar rămâne de văzut ce vor decide liberalii în cadrul ședinței conducerii, de marți, și dacă PNL va reuși să obțină voturile necesare în ședința biroului permanent al Camerei.

CITEȘTE ȘI: Amenințări cu plângeri penale, după scandalul din Parlament: M-au blocat prin forță, huliganism, injurii

Ludovic Orban și-a anunțat demisia

Ludovic Orban a anunțat că miercuri, 13 octombrie, la ora 12:00, își va depune oficial demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților, după ce termenul pe care i l-a înaintat premierului demis Florin Cîțu va expira.

CITEȘTE ȘI: Ludovic Orban își depune demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților miercuri

Reamintim că fostul șef al PNL a anunțat în data de 25 septembrie, când a avut loc Congresul PNL, în urma căruia Florin Cîțu a câștigat președinția partidului, că i-a înaintat fostului premier demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Orban i-a impus atunci lui Cîțu un termen de 15 zile pentru a o aproba.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul Florin Roman se propune la conducerea Camerei Deputaților. A invocat cazul Florin Iordache, din 2016 apare prima dată în Main News.

Source: New feed