Florin Cîțu vrea clarificări de la Ludovic Orban, după ce a spus că parteneriatul cu președintele Iohannis nu mai există

28

Preşedintele ales al PNL, Florin Cîţu, a cerut duminică, 26 septembrie, ca Ludovic Orban să explice declaraţia sa de la finalul congresului de sâmbătă, conform căreia parteneriatul său cu preşedintele Klaus Iohannis s-a încheiat.

Premierul a punctat că dacă Ludovic Orban nu clarifică această poziție, o va clarifica partidul pentru el.

„În primul rând, demisia se duce la Parlament. Nu la mine vine demisia. După vom discuta. Până se întâmplă sunt doar declarații. Aseară am văzut o declarație a dlui Orban la plecare. Eu sper că era o declarație la supărare, pentru că pe mine m-au votat cei din PNL cu majoritate covârșitoare și pentru parteneriatul cu Klaus Iohannis.

Așa că în primul BEX voi cere dlui Orban să-și clarifice această poziție, ce vrea să spună, pentru că planurile noastre de viitor sunt legate de parteneriatul cu președintele Klaus Iohannis. Dacă nu o clarifică, o clarificăm noi pentru el. Să-i dăm șansa dlui Orban să o clarifice. Doar să zică ce a vrut să spună cu acea declarație că nu există un parteneriat, pentru că între PNL și președinte există un parteneriat”, a declarat duminică, 26 septembrie, Florin Cîțu, proaspăt ales șef al PNL.

Replica lui Orban

Fostul lider liberal a comentat ironic afirmaţiile lui Florin Cîţu.

„De când imi cere mie lămuriri Florin?”, a comentat râzând Orban, potrivit News.ro.

Context

După înfrângerea suferită sâmbătă, 25 septembrie, în cadrul alegerilor pentru conducerea PNL, Ludovic Orban și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Totodată, el a afirmat că nu mai există un parteneriat între el și președintele Klaus Iohannis.

„Îl felicit pe Florin Cîțu pentru alegerea în funcția de președinte al Partidului Național Liberal. Voi rămâne consecvent și îmi voi păstra convingerile pentru apărarea valorile liberale. Voi continua să acționez, ca până acum, liberal. Îmi voi prezenta, luni, demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Între Ludovic Orban și Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”, a afirmat Ludovic Orban.

Florin Cîțu este noul președinte al Partidului Național Liberal, după victoria obținută sâmbătă, 25 septembrie, în fața lui Ludovic Orban. Florin Cîțu a obținut puțin peste 60% dintre voturi, iar Ludovic Orban peste 39%.

Congresul PNL a avut loc la Romexpo, unde au participat 5.000 de delegați.

Citește mai multe despre Congresul PNL de sâmbătă, 25 septembrie:

PSD, după ce Florin Cîțu a câștigat alegerile din PNL: Te așteptăm la moțiune

Noul președinte PNL și-a anunțat planurile pentru perioada următoare / Florin Cîțu: Dacă CCR îmi dă dreptate, cer demisia președinților celor două Camere

Florin Cîțu, proaspăt ales președinte PNL: Suntem un partid unit. Vom folosi resursele împotriva adversarului nostru PSD

Ludovic Orban și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților: Între mine și Klaus Iohannis nu mai există parteneriat

Florin Cîțu susține că măsurile antiCovid au fost respectate la congres

Ludovic Orban acuză fraudarea voturilor pentru șefia PNL: Să le fie rușine. Asta nu e democrație / Răspunsul taberei lui Cîțu

Articolul Florin Cîțu vrea clarificări de la Ludovic Orban, după ce a spus că parteneriatul cu președintele Iohannis nu mai există apare prima dată în Main News.

Source: New feed