Florin Cîțu va candida la șefia PNL: Vă spun că voi câștiga, nu există altă variantă/ Premierul, susținut de mai mulți lideri ai PNL, printre care Emil Boc, Rareș Bogdan și Alina Gorghiu

33

Florin Cîțu a anunțat că va candida la șefia PNL. Anunțul a fost făcut înainte de ședința Consiliului Național al PNL, fiind însoțit de mai mulți lideri importanți ai formaţiunii, printre care Rareș Bogdan, Alina Gorghiu sau Emil Boc.

„Am decis să mă înscriu în competiția pentru președinția PNL. Le multumesc si liderilor puternici politici din PNL care au crezut în mine care si azi fac parte din echipa mea. PNL are nevoie de un suflu nou, dar să ducă mai departe tradițiile și principiile liberale. Mă voi asigura că PNL va fi cel puțin 8 ani la guvernare. Vom transforma România într-o țară liberală de care să se bucure toți românii. Vă spun că voi câștiga, nu există altă variantă”, a declarat Florin Cîțu

Florin Cîţu a precizat că înainte de anunţ a avut o discuţie cu Ludovic Orban, contracandidatul său la conducerea partidului.

„Am avut o discuție înainte cu Ludovic Orban. Domnul Orban are o experiență importantă în PNL pe care o putem folosi pentru a merge mai departe PNL”, a completat Florin Cîțu.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Florin Cîțu va candida la șefia PNL: Vă spun că voi câștiga, nu există altă variantă/ Premierul, susținut de mai mulți lideri ai PNL, printre care Emil Boc, Rareș Bogdan și Alina Gorghiu apare prima dată în Main News.

Source: New feed