Florin Cîțu s-a răzgândit în privința țintei de vaccinare: Era legată de numărul de doze pe cale îl aveam

31

Numărul de noi infectări cu SARS-CoV-2 a explodat în ultimele săptămâni, pe fondul campaniei de vaccinare anemice, iar toți ochii sunt ațintiți asupra principalilor responsabili. Chestionat duminică, 3 octombrie, în legătură cu ratarea țintelor de vaccinare, pe care singur le-a setat, premierul Florin Cîțu și-a nuanțat declarațiile și a dat vina pentru eșec pe rivalii politici. 

După un început promițător al campaniei de vaccinare, odată cu decizia Guvernului de a relaxa restricțiile pentru prevenirea COVID-19, ce a favorizat răspândirea ideii că pandemia a fost depășită, interesul cetățenilor pentru vaccin a scăzut considerabil iar țintele premierului Cîțu – vaccinarea a peste 5 milioane de persoane până pe 1 iunie și 10,4 milioane până la finalul lunii septembrie – au fost ratate cu brio.

Florin Cîțu, în luna ianuarie: Obiectivul meu este de a avea 10,4 milioane de persoane vaccinate în septembrie

Pe 13 ianuarie 2021, mânat de ritmul bun cu care debutase campania, premierul Florin Cîțu și-a asumat ca obiectiv personal vaccinarea a 10,4 milioane de cetățeni până la finalul lunii septembrie.

„Ieri m-am asigurat că vom mai lua încă 8 milioane de vaccinuri. În septembrie, obiectivul meu este de a avea 10.400.000 de persoane vaccinate, ceea ce înseamnă aproape 70% din ceea ce ne-am dorit şi să putem să scăpăm de pandemie. Deci, pentru mine, vaccinarea este o prioritate, merge bine până acum, va merge şi mai bine de acum şi veţi vedea. Partea de cheltuieli şi de cine suportă se va rezolva”, a declarat premierul la Palatul Victoria.

Premierul s-a răzgândit

Luna septembrie a trecut iar numărul persoanelor vaccinate în România a ajuns abia la 5,59 milioane, departe de obiectivul anunțat de Florin Cîțu. Într-o declarație făcută duminică, 3 octombrie, după ce a efectuat doza booster a vaccinului șeful executivului a susținut că ținta respectivă era legată de numărul de doze disponibile, iar nu de numărul efectiv de persoane vaccinate, așa cum lăsa de înțeles la începutul anului.

„Obiectivul respectiv era legat de numărul de doze pe care puteam să îl aveam. Era un obiectiv pe care îl asumam implicit și am spus că oamenii trebuie să se vaccineze. Ieri am avut un protest cinic. Avem multe explicații. În România avem partide care au mesaje antivaccinare, care este preluat de televiziuni și dus mai departe. Campania noastră este preluată, dar nu așa cum sunt preluate aceste mesaje”, a declarat premierul Florin Cîțu.

CITEȘTE ȘI: Scade intensitatea valului patru în țările cu rate mari de vaccinare. România și Bulgaria, pe pantă ascendentă

CITEȘTE ȘI: Un nou bilanț tragic privind pandemia COVID-19: 150 de decese și peste 8.000 de cazuri în 24 ore

CITEȘTE ȘI: DOCUMENT Noile restricții din București intră în vigoare din această noapte: Cluburile și barurile se închid. Restricții de circulație pentru nevaccinați

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul Florin Cîțu s-a răzgândit în privința țintei de vaccinare: Era legată de numărul de doze pe cale îl aveam apare prima dată în Main News.

Source: New feed