Florin Cîțu, mesaj pentru partenerii de guvernare, după ce Agenția de rating Standard&Poor’s a anunțat îmbunătățirea perspectivei economice: Această coaliție, condusă de PNL, cu un premier liberal, a reușit ce nu au reușit celelalte partide

29

Florin Cîțu susține, după ce agenția rating Standard & Poor’s a anunţat îmbunătăţirea perspectivei de la „negativ” la „stabil”, că evoluția se datorează mediului de afaceri. Cîțu a subliniat, de mai multe ori, în timpul declarațiilor pe teme economice, că actuala coaliție de guvernare este condusă de PNL, având un premier liberal. Afirmațiile vin în contextul în care demiterea lui Vlad Voiculescu a provocat nemulțumiri în rândul USR-PLUS.

„Eroii sunt companiile private, anteprenorii, cei care au dus greul şi cu care m-am consultat de foarte multe ori pentru cele mai bune decizii. Fără încrederea lor nu reuşeam. Realizarea e cu atât mai mare cu cât vine în contextul crizei sanitare.(..) Aceasta coaliţie de guvernare, condusă de PNL , cu un premier liberal, a reuşit să facă ce nu au reuşit să facă celelate partide”, a declarat Florin Cîţu.

Premierul României le-a cerut membrilor guvernului să accelereze reformele din interiorul ministerelor pe care le conduc.

„Acest rating arată că ce am făcut am făcut bine şi că programul nostru asigură stabilitatea economică a României. Am promis reforma administraţiei centrale si a companiilor de stat. Agentia de rating confirmă ca am luat cele mai bune decizii, însă schimbarea de perspectivă de la negativ la stabil înseamnă şi obligaţii pentru noi, să implementăm aceste reforme. Mă adresez membrilor Guvernului : aveti obligatia sa acceleraţi reformele”, a completat Cîţu.

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Articolul Florin Cîțu, mesaj pentru partenerii de guvernare, după ce Agenția de rating Standard&Poor’s a anunțat îmbunătățirea perspectivei economice: Această coaliție, condusă de PNL, cu un premier liberal, a reușit ce nu au reușit celelalte partide apare prima dată în Main News.

Source: New feed