DOCUMENT Președintele Comisiei de la Veneția solicită informații legate de demiterea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului

27

Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, a solicitat, printr-o scrisoare transmisă președinților celor două camere ale Parlamentului informații cu privire la revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului.

„Pentru a înțelege mai bine situația, v-aș fi recunoscător dacă ați avea amabilitatea să ne furnizați bazele și elementele juridice care au dus la această decizie grea, de a demite din funcție un Ombudsman în timpul exercitării mandatului său”, arată semnată de președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio.

Scrisoarea transmis de Gianni Buquicchio poate fi consultată aici 

Renate Weber a fost revocată, miercuri, din funcția de Avocat al Poporului în urma unui vot exprimat în plenul reunit al Parlamentului. Reprezentanții PSD au criticat vehement revocarea Renatei Weber și au depus o sesizarea la Curtea Constituțională. Între timp, Fabian Gyula, susținut de UDMR, PNL și USR PLUS, a fost avizat pozitiv de Comisia Juridică pentru preluarea funcției, votul final urmând să fie dat de plenul Parlamentului.

Renate Weber a fost desemnată Avocat al Poporului pe 26 iunie 2019, cu votul majorității de la acea vreme PSD-ALDE, mandatul său fiind de 5 ani. Fost europarlamentar ALDE, Weber a intrat deseori în conflict cu liderii PNL, după ce a atacat la Curtea Constituțională mai multe acte normative pentru combaterea pandemiei COVID-19.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul DOCUMENT Președintele Comisiei de la Veneția solicită informații legate de demiterea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului apare prima dată în Main News.

Source: New feed