DOCUMENT Predoiu anunță ce se va întâmpla după desființarea SIIJ. 42 de procurori, desemnați la nivel național să instrumenteze dosare cu magistrați

109

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat într-o conferință de presă susținută vineri, 21 ianuarie, că astăzi va fi pus în dezbatere publică proiectul de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), așa numita Secție Specială (SS). 

Proiectul de lege pentru desființarea SIIJ

Expunerea de motive

Predoiu a dat detalii despre ce se va întâmpla după desființarea SIIJ. Competența secției va fi preluată de către parchetele obişnuite, aceste cauze urmând a fi instrumentate doar de procurori anume desemnaţi în acest sens, potrivit procedurii propuse prin prezentul proiect de lege – vor fi, în total, 42 de procurori – 12 în București, iar restul de 30 în teritoriu.

„Ministerul Justiției va pune astăzi în dezbatere publică proiectul de lege pentru desființarea SIIJ. (…) Principala prevedere a proiectului de lege și scopul proiectului este desființarea SIIJ începând cu data adoptării proiectului de lege.

Pentru investigarea infracțiunilor care până acum erau la secție (SIIJ – n.red.) am folosit un model inspirat de Parchetul European (EPPO), adică un număr de 12 procurori în centru, la București, un număr de 30 de procurori răspândiți în țară, câte 2 procurori pentru fiecare Curte de Apel. În total, 42 de procurori care vor investiga infracțiunile până acum de competența secției”, a declarat ministrul Justiției.

Cum vor fi desemnați procurorii

Ministrul a vorbit și despre cum vor fi desemnați procurorii – de plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

„Acești procurori sunt desemnați de Plenul CSM. Cei 12 procurori din București vor fi selectați și anume desemnați de CSM prin plenul Consiliului din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General.

Cei 30 de procurori din Curțile de Apel, câte doi procurori pentru fiecare curte de apel, vor fi selectați și desemnați de plenul CSM din cadrul parchetelor de pe lângă Curțile de Apel.

Procurorii din Parchetul General vor fi propuși plenului de către procurorul general, respectiv procurorii de la Parchetele Curților de Apel vor fi propuși plenului CSM de prim-procurorii de la curțile de apel”, a explicat Cătălin Predoiu.

Cum se împarte competența:

„Competența este partajată între cele două nivele, respectiv procurorii de la Secția de urmărire penală și criminalistică vor desfășura urmărirea penală în cadrul infracțiunilor săvârșite de membrii CSM, de judecătorii ÎCCJ și de procurorii de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, de judecătorii de la curțile de apel, respectiv de către procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, de judecătorii de la curțile militare de apel și procurorii de la curțile militare de apel.

În competența procurorilor de la curțile de apel vor fi infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii, tribunale și tribunalele militare, respectiv procurorii care funcționează pe lângă aceste instanțe”, a explicat ministrul.

Ministrul a explicat că dosarele existente pe rolul secției vor fi transmise în 30 de zile la parchetele competente, potrivit legii.

Calendarul

Ministrul Justiției a detaliat și calendarul prevăzut pentru acest proiect de lege. El va fi în dezbatere publică până la data de 31 ianuarie.

„În acest timp vom colecta propunerile făcute de îmbunătățire și apoi după revederea propunerilor, proiectul va primi o formă finală si va fi trimis CSM pentru aviz, conform legii.

După aviz, vom înainta proiectul către Guvern, scopul fiind să ne încadrăm cu procedura în termeni care să permită Parlamentului să adopte proiectul de lege conform programului de guvernare, adică până la 31 martie”, a mai spus acesta.

În prezent, pe rolul secției se află 7000 de dosare, a mai precizat Predoiu.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Articolul DOCUMENT Predoiu anunță ce se va întâmpla după desființarea SIIJ. 42 de procurori, desemnați la nivel național să instrumenteze dosare cu magistrați apare prima dată în Main News.

Source: New feed