DOCUMENT Cum încearcă Ludovic Orban să câștige șefia Partidului Național Liberal

23

Ludovic Orban susține că lupta pentru șefia Partidului Național Liberal este o bătălie pentru principii și valori, nu pentru orgoliul personal, în moțiunea cu care încearcă să-i convingă pe liberali să-l voteze la Congresul din 25 septembrie.

Liderul PNL promite, printre altele, că numirile în funcții publice se vor face în mod transparent, prin concurs, că va sprijini toate proiectele aleșilor locali ai liberalilor, că va reforma sistemul de achiziții publice și că va susține adoptarea unei Legi pentru Răspunderea magistraților.

Partidul Național Liberal este și trebuie să rămână un partid național, prin apărarea valorilor care definesc poporul român, cu specificul nostru tradițional, religios creștin, multicultural, multietnic și, în același timp, un partid liberal, prin promovarea principiilor democratice liberale de dezvoltare economică care apără drepturile și libertățile individuale, democrația, separația puterilor în stat, egalitatea în fața legii și egalitatea de șanse”, se arată în moțiunea cu care Ludovic Orban încearcă să-și convingă colegii să îl voteze la alegerile din 25 septembrie.

Liderul Partidului Național Liberal atinge mai multe teme de interes public, printre care rolul autorităților locale, transporturile, justiția, securitatea sau politizarea funcțiilor publice.

Mai mult decât orice, această moțiune este expresia încrederii pe care o avem în resursele societății românești, în rolul de lider pe care trebuie să îl împlinească Partidul Național Liberal și în forţa noastră de a asigura, în deplin parteneriat cu cetăţenii, dezvoltarea României”, potrivit sursei citate.

Principalele idei din moțiunea lui Ludovic Orban

„- Obligația conducerii Partidului Național Liberal și a Guvernului PNL este aceea de a sprijini toate proiectele comunităților locale conduse de primari liberali și ale județelor conduse de președinții de Consilii Județene ai Partidului Național Liberal, pentru că, la guvernare, oamenii te judecă după ceea ce faci, efectiv.

Apartenența la Uniunea Europeană reprezintă pilonul dezvoltării României iar statutul de membru NATO este garanția noastră de securitate. Uniunea Europeană înseamnă pentru România libertate și prosperitate. Partidul Național Liberal va continua să apere apartenența României la Uniunea Europeană și NATO și va lupta împotriva oricărui tip de discurs care pune la îndoială locul României în UE și NATO.

– În luarea deciziilor de desemnare a membrilor pentru ocuparea funcţiilor publice, evaluarea candidaţilor se va face ţinând cont de respectarea condițiilor statutare, de nivelul de pregătire profesională, de istoricul activităţii fiecăruia, de nivelul de implicare în cadrul organizației, de capacitatea de atragere de noi membri PNL în activitatea partidului.

Trebuie să producem tot ce ceea ce se poate produce în România și să punem capăt modelului de economic de tip ”lohn”, bazat pe utilizarea intensivă a muncii la costuri mici și comercializarea de materii prime și componente industriale, și să orientăm investițiile în domenii economice cu potențial de creștere a valorii adăugate pentru producția de bunuri și servicii finite, cu drepturi de proprietate intelectuală, prin folosirea de mijloace tehnologice avansate și o forță de muncă mai bine calificată și mai bine plătită.

– Taxe cât mai puține, cât mai predictibile și mai mici – acesta este principiul de fier al fiscalității într-o guvernare liberală. Legislația fiscală trebuie simplificată drastic, iar nivelul taxelor și al costurilor cu forța de muncă redus. Cota unică trebuie generalizată pentru toată economia. Ancorarea conformării voluntare printr-o abordare preventivă, prin servicii de asistență oferite contribuabililor, este un obiectiv prioritar.

– Partidul Național Liberal susține descentralizarea sistemului de achiziții pentru investițiile locale prin delegarea de competențe la nivel local pentru derularea procedurilor de achiziții publice pentru investițiile finanțate prin Compania Națională de Investiții sub plafonul de 25 milioane lei.

Este necesară reforma sistemului de achiziții publice pentru descurajarea contestațiilor care întârzie realizarea proiectelor de investiții publice și pentru a permite actualizarea valorii contractelor de achiziții publice în funcție de evoluția prețurilor din piață, măsurată prin indicatori obiectivi înregistrați de Institutul Național de Statistică.

– Partidul Național Liberal își propune să asigure conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României și cu rețelele de transport pan-europene prin demararea lucrărilor la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi și drumuri expres și investiții în cca. 3000 km de cale ferată, precum și o reprioritizare a investițiilor în domeniul naval și aerian.

Susținem eliminarea posibilității de pensionare anticipată a magistraților și ne propunem să susținem recompensarea materială a magistraților care nu se pensionează la împlinirea limitei de vechime pentru încurajarea magistraților cu experiență să rămână în sistemul judiciar și după împlinirea limitei de vechime

– Vom susține demersurile de adoptare a unei legislații privind Răspunderea magistraților, răspundere care să fie una reală, să fie efectivă și eficientă, erorile judiciare grave ocazionate de reaua-credință și grava neglijență a magistraților să nu rămână nesancționate. Totul pentru a spori responsabilitatea magistraților, crescând astfel calitatea actului de justiție. Este un demers făcut pentru a proteja drepturile și interesele legitime ale justițiabililor

– În calitate de Președinte al Partidului Național Liberal, principalul partid de guvernare, consider că este esențial parteneriatul cu Președintele României în ceea ce privește politica de apărare a țării și continuarea respectării angajamentelor internaționale asumate în acest domeniu. Pilonii politicii externe și de securitate ai țării noastre sunt statutul de membru al NATO și UE, precum și parteneriatul strategic cu SUA”

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul DOCUMENT Cum încearcă Ludovic Orban să câștige șefia Partidului Național Liberal apare prima dată în Main News.

Source: New feed