Dîncu: Participăm la acţiunile NATO sau UE şi ne asigurăm securitatea prezentă şi viitoare a României

14

Vasile Dîncu, ministrul Apărării, a declarat duminică, 9 ianuarie, că prezenţa marinarilor militari în teatrele de operaţii din Marea Mediterană demonstrează capacitatea ridicată a Armatei României de a furniza securitate în regiunea extinsă a Mării Negre. El a punctat că „participăm la acţiunile NATO sau cele ale Uniunii Europene şi prin asta ne asigurăm securitatea prezentă şi viitoare a României”.

Ministrul s-a aflat, duminică dimineață, în portul Constanţa, cu prilejul sosirii în ţară a puitorului de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (274), după trei luni de misiune sub mandat UE în Marea Mediterană.

Militarii au fost întâmpinați de conducerea Armatei României și cea a Forțelor Navale Române, la întoarcerea în țară, după participarea la misiunea de peste trei luni, prin intermediul căreia au contribuit consistent la consolidarea imaginii României în rândul comunității europene.

„Prezenţa activă şi constantă a marinarilor militari români în teatrele de operaţii din Marea Mediterană demonstrează capacitatea ridicată a Armatei Române de a furniza securitate în regiunea extinsă a Mării Negre în cadrul misiunilor specifice conduse atât de Alianţa Nord Atlantică, cât şi de Uniunea Europeană şi Consiliul de Securitate al ONU.

Sacrificiul pe care dumneavoastră îl faceţi este important, pentru că noi, pentru prima dată în istoria României, avem o umbrelă de securitate, participăm activ într-o alianţă politico-militară, o alianţă care pentru prima dată ne asigură din punct de vedere strategic securitatea noastră.

Participăm la acţiunile NATO sau cele ale Uniunii Europene şi prin asta ne asigurăm securitatea prezentă şi viitoare a României. Vreau să vă spun că sacrificiul dumneavoastră nu este numai un efort deosebit pe care îl faceţi, ne bucurăm foarte mult că prin profesionalismul dumneavoastră reuşim să fim mândri în Alianţa Nord-Atlantică şi să ne facem toate obligaţiile pe care ni le-am asumat”, a spus Dîncu azi, citat de Agerpres.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul Dîncu: Participăm la acţiunile NATO sau UE şi ne asigurăm securitatea prezentă şi viitoare a României apare prima dată în Main News.

Source: New feed