Dăncilă: Iohannis nu mai ştie de separarea puterilor în stat şi, efectiv, vrea să şi le subordoneze pe toate

457

Premierul Viorica Dăncilă l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că “nu mai ştie de separarea puterilor în stat”, se comportă ca “un lider de partid” şi este cel care “vrea să dea jos Guvernul”, cel care, efectiv, “îndeamnă parlamentarii să voteze moţiunea”.

“Din toată această bătălie este un lucru care nu s-ar putea întâmpla în nicio ţară în care există democraţie, în niciun stat membru al UE: preşedintele României, cel care trebuie să fie imparţial, cel care trebuie să aducă consensul, este cel care efectiv îndeamnă parlamentarii să voteze moţiunea, este cel care vrea să dea jos Guvernul. Acest lucru este de neînţeles şi cred că cetăţenii din România vor sancţiona acest lucru. Nu este normal ca preşedintele României, care trebuie să fie preşedintele tuturor românilor – indiferent de culoare politică, indiferent că sunt bugetari, că sunt de la multinaţionale, indiferent de profesia lor – trebuie să fie preşedintele tuturor. Vedem de data aceasta un abuz pe care nici măcar Traian Băsescu nu şi l-a permis, acela în care preşedintele se comportă ca un lider de partid, ceea ce nu este normal şi nu este de acceptat. Mai mult decât atât, din cele spuse de preşedintele Iohannis, remarcăm trei lucruri, vrea un mandat nou de preşedinte, vrea 'Guvernul meu' şi, de data aceasta, vrea şi 'Parlamentul meu'. Deci, văd că preşedintele României nu mai ştie de separarea puterilor în stat şi, efectiv, vrea să şi le subordoneze pe toate. Acest lucru este de neacceptat şi cred că toţi cei care văd declaraţiile preşedintelui, implicarea preşedintelui, vor sancţiona acest lucru”, a declarat Viorica Dăncilă, miercuri, la Antena 3, întrebată dacă plecarea Guvernului în urma moţiunii de cenzură îl va ajuta pe Klaus Iohannis în campania sa pentru alegerile prezidenţiale.

Premierul a reiterat în context că moţiunea de cenzură nu va trece, iar guvernul nu va cădea.

“Moţiunea nu va trece, Guvernul nu va cădea şi spun acest lucru pentru că eu cred în responsabilitatea membrilor Parlamentului României, cred că pot să facă o diferenţă între un partid responsabil, care a venit în faţa electoratului cu un program de guvernare, care este aproape de cetăţeni şi o moţiune de cenzură foarte subţire, care nu spune nimic şi cu o promisiune tot de nimic, nu avem un program de guvernare, nu avem un Cabinet care să vină în locul Guvernului actual. Cred că mulţi dintre membrii Parlamentului, chiar şi dintre cei care au semnat această moţiune, mâine nu o vor vota, pentru că la întoarcerea în colegiile lor, în judeţele lor, vor trebuie să le spună primarilor de ce au făcut acest lucru, de ce primarii nu mai pot să-şi continue proiectele în comunităţile lor, proiecte care au fost acordate de Guvern prin PNDL 1 şi PNDL 2 indiferent de culoarea politică, vor trebui să le explice pensionarilor de ce au dat jos un guvern care le-a crescut pensiile şi le va creşte în continuare şi va veni în loc un guvern care vrea să introducă din nou austeritatea, vor trebui să răspundă la multe, multe întrebări “, a declarat Dăncilă. AGERPRES/ (A – autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)