Dan Barna, candidatul la alegerile prezidențiale al Alianței USR PLUS, continuă seria de atacuri la adresa lui Klaus Iohannis. După ce la lansarea campaniei de strângere a semnăturilor a spus că România are nevoie de un președintele prezent tot timpul, Barna a continuat declarațiile critice, menționând că Iohannis este „un om bun”, însă reprezintă „vechea clasă politică”.
„El este un om bun, în regulă, dar el face parte din vechea clasă politică, care a dus România aici. Lucrurile astea nu s-au întâmplat peste noapte, s-au degradat ușor, ușor și am ajuns în situația care ține România cu sufletul la gură. (..) Este o decizie și o poziționare în oglindă cu domnul Băsescu, președintele Iohannis a decis să meargă la celălalt capăt al segmentului. Am avut un președinte extra-jucător, am avut un președinte prezent doar în situații de crize”, a declarat Dan Barna, la TVR1.
În contextul crimelor de la Caracal care au au adus în atenţia opiniei publice disfuncţionalităţi ale sistemului de urgenţă, liderul USR a declarat: „Eu vreau să cred că dacă eu aș fi fost președinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat, pentru că nu a fost un incident nefericit, ci efectul unei degradări continue de ani de zile a ceea ce înseamnă funcționarea instituțiilor statului pe standarde minime, adică asigurarea siguranței cetățeanului, furnizarea siguranței pentru cetățeni”.
Articolul Dan Barna, critici pentru Klaus Iohannis: Face parte din vechea clasă politică/ Dacă eu aș fi fost președinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat apare prima dată în Main News.
Source: New feed