Cum explică Florin Cîțu că a renunțat la șefia Guvernului pentru PSD, dar nu și pentru USR

15

Florin Cîțu a renunțat să mai fie propunerea PNL pentru funcția de premier, după ce PSD a explicat de mai multe ori că nu poate accepta ca liderul liberalilor să fie în fruntea Executivului, în condițiile în care Cabinetul condus de el a fost de curând demis prin moțiune de cenzură. Același lucru l-a solicitat și USR în negocieri, dar atunci Florin Cîțu nu s-a lăsat înduplecat și nu a renunțat la poziția de prim-ministru în negocierile cu partidul condus de Dacian Cioloș.

Florin Cîțu a fost întrebat joi, 18 noiembrie, de ce în momentul în care USR a cerut același lucru ca PSD, a oprit negocierile, iar acum, la cererea social-democraților, a fost de acord să facă un pas în spate și chiar a propus pe altcineva pentru poziția de premier – Nicolae Ciucă, propunere care a și fost de altfel votată în unanimitate în Biroul Executiv al PNL de astăzi.

Cîțu a evocat partidul pe care îl conduce – „Aceasta a fost decizia partidului și mergem cu decizia partidului”.

Jurnaliștii i-au atras atenția însă că însuși Florin Cîțu este cel care a cerut ca șeful partidului să fie și propunerea de premier, însă a negat acest lucru – „Din contră, eu am propus să se renunțe la acest mandat. Eu l-am propus pe dl Ciucă, pentru a debloca negocierile”.

Chestionat despre declarația de miercuri seară, potrivit căreia nu il va susține pe Nicolae Ciucă în această funcție, dar joi dimineață l-a propus colegilor pentru poziția de prim-ministru, Florin Cîțu a susținut că nu s-a răzgândit.

„Am spus că atunci când vom avea o propunere o supunem la vot. Astăzi avem noua propunere din partea PNL. O propunere cu care noi credem că am deblocat negocierile”, a afirmat el.

Întrebat de ce nu a făcut pasul în spate mai devreme, Cîțu a susținut că „nimeni nu a făcut niciun pas nicăieri”. „Este o decizie a PNL. Am înțeles din discuții că va fi acceptată o altă variantă din partea noastră. (…) Noi nu am pus condiții. Nici pentru peste un an jumătate nu am pus condiție să nu fie președintele Marcel Ciolacu. Noi suntem mai indulgenți”.

În negocierile de astăzi s-a mai stabilit că partidul care dă premierul nu va deține Ministerul Finanțelor, după cum a explicat Marcel Ciolacu, liderul PSD.

Cîțu a punctat că „în iarnă am luptat să avem Finanțele (ministerul – n.red.), sper și acum”.

În fine, întrebat dacă atunci când Nicolae Ciucă va deveni premier, simte ca va pierde partidul, Cîțu a răspuns negativ – „Nu, în niciun caz”.

Restul liberalilor care l-au însoți la negocieri au început să râdă – Nicolae Ciucă, Lucian Bode, Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur și Virgil Popescu.

„Aţi auzit răspunsul colegilor”, a mai zis Cîţu.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul Cum explică Florin Cîțu că a renunțat la șefia Guvernului pentru PSD, dar nu și pentru USR apare prima dată în Main News.

Source: New feed