Cum ar fi pus la cale un deputat șantajarea unui primar și a unui șef de spital pentru a-și proteja „imaginea de lider influent” | Aflat în plină campanie, parlamentarul din partidul lui Ponta află dacă merge la închisoare

31

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) sunt așteptați să dea, luni, decizia definitivă în cazul deputatului Mihai Valentin Popa. Pe vremea când era în PSD, el a fost trimis în judecată pentru șantaj. În primă instanță a fost achitat. În prezent, Popa candidează pentru încă un mandat de parlamentar pe listele Pro România.

În 2017, în contextul în care primarul unui municipiu din județul Brașov a anunțat posibilitatea revocării din funcție a unei persoane din conducerea unui spital aflat în subordinea primăriei (ca urmare a unor nereguli constatate de Curtea de Conturi și ca urmare a refuzului acelei persoane de a-și îndeplini sarcinile dispuse de managerul spitalului), Mihai Valentin Popa ar fi decis să-și folosească influența pentru menținerea în funcție a persoanei vizate de revocare, o protejată a sa, potrivit DNA.

”Imaginea de lider influent”

Concret, inculpatul Popa Mihai Valentin i-a cerut imperativ primarului, în mai multe împrejurări, în mod direct, dar și prin intermediari, să o mențină în funcție pe protejata sa, pe motiv că decizia de neprelungire a mandatului acesteia în funcția de conducere pe care o deținea la spital i-ar afecta imaginea sa de lider influent care își protejează oamenii apropiați și controlează deciziile autorităților în raza sa”, potrivit anchetatorilor.

Întrucât primarul nu s-ar fi conformat ordinului primit, Popa, utilizând telefonul unui coleg de partid, i-ar fi transmis amenințări managerului spitalului și i-ar fi cerut în mod imperativ să revină asupra deciziei de a o înlocui pe a protejata sa din funcția pe care o deține la spitalul respectiv.

Procurorii acuză și că parlamentarul ar mai fi amenințat că, în caz contrar, îl va demite, iar toate proiectele acestuia vor fi blocate în consiliul local pe care, în calitate de lider al organizației locale de partid, îl controlează.

În primă instanță, Mihai Valentin Popa a fost achitat.

Vrea încă un mandat

În trecut deputat PSD, Popa este acum membru al Camerei Deputaților din partea Pro România, partid condus de fostul premier Victor Ponta.

La alegerile din decembrie, el candidează pentru încă un mandat în Parlament, tot pe listele Pro România.

Popa a fost consilier local în municipiul Făgăraş în perioada 2004 – 2008 şi consilier judeţean în Braşov între 2012 – 2016.

Foto: Adevărul

Articolul Cum ar fi pus la cale un deputat șantajarea unui primar și a unui șef de spital pentru a-și proteja „imaginea de lider influent” | Aflat în plină campanie, parlamentarul din partidul lui Ponta află dacă merge la închisoare apare prima dată în Main News.

Source: New feed