Ciprian Ciucu susține că primăriile din București vor pierde cel puțin 500 de milioane de lei: Doar un amendament mai poate salva situația

40

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, susține că din cauza faptului că Primăria Generală și primăriile de sector nu au fost cuprinse în Legea Finanțelor Publice, adoptată în decembrie,  coroborat cu întârzierile la Legea Bugetului pe 2021, cele șapte administrații ale Bucureștiului vor pierde cel puțin 500 de milioane de lei.

Edilul liberal consideră că unica variantă de rezolvare a acestei situații este adoptarea unui amendament în Parlament la Legea Bugetului.

„Pentru că forțele politice din Parlamentul din decembrie 2020 nu au pus Bucureștiul și Sectoarele în Legea Finanțelor Publice iar legea Bugetului a intrat abia în martie în Parlament, atât Primăria Generală cât și primăriile de sector vor pierde cel puțin 500 de milioane de lei. Primăria Sectorului 6 va pierde între 70 și 100 de milioane de lei (echivalentul bugetului de investiții pe anul trecut). Toate primăriile de Sector pierd sume uriașe. Am purtat discuții in ultima perioadă, am explicat situația, am avut încredere. Suntem în ceasul al 12-lea, doar un amendament care să permită recuperarea sumelor pierdute de la începutul anului mai poate salva situația.

De aceea încă nu am plătit bursele pe anul trecut. Este vorba despre salubritate, despre serviciile publice, despre tot ce poate ține un oraș în picioare. Cer public liderilor coaliției PNL-USR-PLUS-UDMR să evalueze corect situația Bucureștiului și să nu devenim victimele colaterale ale deciziei din decembrie pe care eu, sincer, nu am înțeles-o”, a scris Ciprian Ciucu, pe Facebook.

Legea Bugetului de Stat pe 2021 este dezbătută luni în Parlament, urmând ca marți să fie acordat votul final. Reprezentanții coaliției de guvernare au hotărât să nu voteze niciun amendament, pentru a nu periclita ținta de deficit bugetar agreată cu Comisia Europeană de 7,2%.

CITEȘTE ȘI: Trei mari proiecte de infrastructură din București ar putea fi transferate de PMB

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Ciprian Ciucu susține că primăriile din București vor pierde cel puțin 500 de milioane de lei: Doar un amendament mai poate salva situația apare prima dată în Main News.

Source: New feed