Ce spune Gabriela Firea despre interzicerea avorturilor şi educaţia sexuală în şcoli

10

Gabriela Firea, propusă de PSD pentru funcția de ministru al Tineretului și Familiei, a fost întrebată la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului despre interzicerea avorturilor şi despre educaţia sexuală în şcoli. Senatorul social-democrat a precizat că va milita pentru drepturile femeilor și a precizat că este de acord cu educația sexuală în unitățile școlare, dar depinde de vârsta elevilor cărora le este predată materia.

„Voi milita pentru drepturile femeilor, ele să decidă și să dispună de propria lor viață, de propriul lor corp. Voi milita ca toate femeile să aibă acces la servicii medicale de calitate, de consiliere, de îndrumare, astfel încât, împreună cu familiile, cu persoanele apropiate, cu duhovnicul să ia cea mai bună decizie în viața lor. Sunt pentru libertatea de a alege a fiecărei persoane în parte. Și nu contravine cu dorința mea imensă de a crește natalitatea în România. Nu cu orice risc și nu de această manieră, că nu ne întoarcem înainte de Revoluție”, a spus Firea, citată de Digi24.

Referitor la subiectul educației sanitare în școli, Firea a spus că este de acord, chiar să cuprindă şi noţiuni legate de sexualitate, dar aceste informaţii să fie predate de persoane specializate, medici, specialişti, şi cu acordul părinților.

„Aşa cum s-a discutat despre acordul părinţilor pentru educăţia religioasă, eu nu cred că un părinte poate fi împotrivă. Este esenţial la ce vârstă se realizează această educaţie, să găsim cele mai bune soluţii pentru a avea cât mai puţine mame minore, fără a afecta la nivel emoţional copilăria”, a explicat ea.

Gabriela Firea a primit aviz favorabil –  au fost 38 de voturi „pentru”, 8 „împotrivă” și 4 abțineri.

Vezi cum s-au desfășurat audierile miniștrilor propuși să facă parte din Cabinetul Ciucă.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Ce spune Gabriela Firea despre interzicerea avorturilor şi educaţia sexuală în şcoli apare prima dată în Main News.

Source: New feed