Ce poate face Guvernul Cîțu în perioada de interimat

24

Guvernul condus de Florin Cîțu a fost demis prin moțiune de cenzură marți, 5 octombrie. Cabinetul Cîțu trebuie să rămână la Palatul Victoria, până când va fi învestită o nouă echipă guvernamentală, dar fără puteri depline, în condițiile în care interimatul presupune câteva constrângeri.  

CITEȘTE ȘI Ce scrie presa externă despre căderea Cabinetului Cîțu

Constituţia României prevede situaţiile în care la guvern intervine interimatul: atunci când un guvern este demis prin retragerea de către Parlament a încrederii acordate, adică adoptarea moțiunii de cenzură, sau dacă premierul demisionează, îşi pierde drepturile electorale sau se află în stare de incompatibilitate, deces (art. 110 şi 106).

Ce prevede articolul 110 din Constituție, privind încetarea mandatului Guvernului:

(1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale.

(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.

(3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103.

(4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”.

Guvernul interimar nu poate să dea ordonanțe de urgență sau să inițieze proiecte de lege și politici noi.

Ce prevede articolul 37, alin. 3, din Codul Administrativ:

(3) În cazul încetării mandatului sau, în condițiile prevăzute de Constituție, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continuă să emită numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă, Guvernul nu poate să emită ordonanțe sau ordonanțe de urgență și nu poate iniția proiecte de lege”.

De altfel, ministrul interimar de Interne, Lucian Bode, a declarat marți că actualul Guvern poate şi va prelungi starea de alertă, însă nu va putea introduce noi restricţii, puterile fiindu-i limitate în această perioadă.

„Noi în acest moment suntem Guvern interimar. Noi putem prelungi starea de alertă şi suntem obligaţi să prelungim starea de alertă ţinând cont de numărul de infectaţi şi incidenţa din România, din această perioadă, putem să prelungim starea de alertă, dar atenţie, nu putem introduce măsuri noi. Dacă, Doamne fereşte, vom avea nevoie să introducem măsuri noi, nu putem pentru că este clar un guvern căzut prin moţiune. Un guvern interimar nu poate introduce politici noi, nici măcar prin hotărâri de guvern”, a declarat Lucian Bode, la Digi24, marţi seară, citat de News.ro.

Cum se poziționează partidele

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că va convoca partidele la Consultări abia săptămâna viitoare. Șeful statului a argumentat că le dă timp partidelor politice să „găsească abordări mature”.

Liberalii ar vrea un guvern minoritar doar cu UDMR, fără USR din moment ce au votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului din care au făcut parte. Între timp, contestatarii actualei conduceri din PNL îl vor pe Ludovic Orban din nou premier.

Cei de la USR așteaptă primul pas de la PNL, dar nu îl mai vor pe Florin Cîțu premier. Dacă liberalii nu vin cu o propunere viabilă pentru funcția de prim-ministru, USR are deja o propunere validată – Dacian Cioloș, proaspăt ales președinte al partidului.

Între timp, social-democrații au transmis că ar susține un Guvern de tehnocrați, până la o eventuală declanșare a alegerilor anticipate, pe care PSD o prevede în luna martie. În orice caz, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a exclus categoric susținerea unui Guvern minoritar PNL.

Cei de la AUR au avansat marți seara, după ce Cabinetul Cîțu a fost demis, posibilitatea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.

„Noi dorim un guvern de specialiști. Dacă vedem că președintele Klaus Iohannis ne sfidează, o să vorbim și despre suspendare. Deocamdată, important este că prin votul de azi a fost demis premierul Florin Cîțu, trebuie să părăsească Palatul Victoria, nu să se țină de scaun”, a declarat liderul AUR George Simion, după anunțul privind demiterea Guvernului.

Context

Guvernul condus de Florin Cîțu a fost demis marți, 5 octombrie, prin moțiune de cenzură. Au votat pentru dărâmarea Cabinetului Cîțu 281 de parlamentari, din 318 prezenți. Pentru demiterea Executivului erau necesare 234 de voturi în favoarea moţiunii.

CITEȘTE ȘI Scandalurile care au dus la demiterea lui Florin Cîțu, după 10 luni de guvernare

Vezi și Ce urmează după demiterea Guvernului Cîțu și cum se poziționează partidele

Foto: Inquam Photos / George Călin

 

Articolul Ce poate face Guvernul Cîțu în perioada de interimat apare prima dată în Main News.

Source: New feed