Cătălin „Mitralieră” Rădulescu: Eu le cer românilor să voteze alte partide, care vin cu altă abordare

22

Cătălin „Mitralieră” Rădulescu, candidat pentru un nou mandat în Camera Deputaților de pe listele Partidului Ecologist Român, este de părere că masca de protecție, purtată mai multe ore, ar produce „modificări cerebrale la un anumit moment”. Fostul membru al PSD susține că abordarea Guvernului privind gestionarea pandemiei de coronavirus ar fi greșită, acuzându-i și pe social-democrați că ar fi complicii liberalilor. 

Cătălin Rădulescu nu neagă existența virusului, dar nici nu crede în obligativitatea măștii. Fostul parlamentar PSD susține că a călătorit prin toată lumea și ar fi văzut, chiar și înainte de pandemie, oameni care purtau masca de protecție.

Acesta a mai menționat că acei oameni pe care i-a văzut purtând masca de protecție o făceau pentru a se proteja pe ei înșiși.

Existenţa acestui virus e clară, este în toată lumea. Eu am teoria mea vizavi de cum trebuia prevenită această pandemie, inclusiv în România, sau cum o tratezi. Adică eu nu cred în obligativitatea măştii. Nu o să cred niciodată, indiferent cine mi-ar impune acest lucru. Am fost prin toată lumea asta şi am văzut şi înainte de pandemie oameni care purtau mască. Dar o făceau pentru a se proteja ei pe ei”, a declarat Cătălin Rădulescu, în cadrul unei conferințe de presă ce a fost organizată la sediul PER.

Deputatul „Mitralieră”  a mai precizat că masca de protecție produce „modificări cerebrale la un anumit moment”, dacă este purtată mai multe ore și i-a îndemnat pe români să nu voteze partidele mari la alegerile parlamentare.

Noi, românii, suntem o naţie mai altfel decât alţii, nu suntem reci. Noi suntem totdeauna deschişi la orice fel de discuţie, să fim prietenoşi, avem altă manieră. Închipuiţi-vă ce a însemnat luni de zile să ţii toţi oamenii carantinaţi în case. Unii au stat în blocuri, în apartamente, fără să poată ieşi. Plus că masca, aşa cum am spus-o ca medic totdeauna, nu este sănătoasă dacă este ţinută nu ştiu câte ore, pentru că ea produce modificări cerebrale la un anumit moment. Cum poţi să accepţi tu, ca medic, să induci în populaţie un lucru care tu ştii că nu este sănătos? Deci, abordarea acestui guvern, cu complicitatea PSD-ului, a fost greşită. S-a dorit să se înspăimânte tot poporul, în loc să faci cum fac suedezii sau alte naţii care au înţeles altfel – să protejeze poporul, să-l lase să funcţioneze, să fie liber. (…) Dacă ei stabilesc să meargă la vot pe 6 decembrie, eu le cer românilor să nu se prezinte pentru aceste partide, să voteze alte partide, care vin cu altă abordare”, a afirmat deputatul.

Rădulescu a mai afirmat că este împotriva vaccinului obligatoriu.

Eu, ca medic, sunt împotriva obligativităţii de orice gen, inclusiv obligativitatea vaccinării. Aceste lucruri trebuie să fie opţionale(n.r. vaccinul și masca). Nu putem să obligăm românii împotriva voinţei lor”, a adăugat Rădulescu.

Masca de protecție și păstrarea distanței, soluții cheie pentru prevenirea răspândirii COVID-19

Potrivit Ministerului Sănătății, purtarea măștii este măsura eficientă pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus, la fel cum păstrarea unei distanțe de siguranță de 1,5 metri față de alte persoane și evitarea pe cât posibil a contactului cu suprafețele atinse în mod frecvent de alte persoane scade exponențial riscul îmbolnăvirii.

Este necesară folosirea măștii în toate spațiile închise (ex: la birou, în transportul în comun, la cumpărături), dar și în spațiile deschise unde se află un număr mare de persoane (ex: concerte/spectacole în aer liber/ zone aglomerate).

Masca de protecție îl protejează atât pe cel care o poartă, dar mai ales pe cei cu care interacționează. Cu toate acestea, pentru a fi eficientă, masca de protecție trebuie să acopere complet nasul și gura persoanei care o poartă.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Cătălin „Mitralieră” Rădulescu: Eu le cer românilor să voteze alte partide, care vin cu altă abordare apare prima dată în Main News.

Source: New feed