Cancelarul austriac Sebastian Kurz şi-a anunţat demisia, ca urmare a acuzaţiilor de corupţie

27

Cancelarul conservator austriac Sebastian Kurz, suspectat că ar fi implicat într-o afacere de corupţie, şi-a anunţat demisia sâmbătă seara, 9 octombrie.

Kurz și-a motivat decizia spunând că încearcă să evite o eventuală criză guvernamentală, dat fiind că procurorii au anunțat că este ținta unei anchete de corupție, potrivit The Guardian.

Kurz, în vârstă de 35 de ani, a precizat că a propus ca ministrul de externe, Alexander Schallenberg, să fie înlocuitorul său.

Acum, Kurz vrea să devină șeful grupului parlamentar al partidului său. Anterior, liderii opoziției au cerut ca Sebastian Kurz să renunțe la funcție și au planificat depunerea unei moțiuni de cenzură în Parlament.

Ancheta

Cancelarul austriac Sebastian Kurz este vizat de o anchetă penală privind finanțarea din bani publici a unor campanii de presă în favoarea Partidului Popular Austriac (ÖVP), aflat la putere. Procurorii au efectuat miercuri, 6 octombrie, percheziții la mai multe adrese, printre care în Ministerul Finanțelor și sediul central al ÖVP.

În dosar anchetatorii efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită, abuz de încredere și corupție.

„Între 2016 și 2018, Ministerul Finanțelor a folosit fonduri bugetare pentru a finanța exclusiv sondaje motivate politic, uneori manipulate de partid, ale unei companii de cercetare de opinie în interesul unui partid politic și al funcționarilor săi de vârf”, suspectează procurorii austrieci.

Kurz mai face obiectul unei anchete

În mai 2021, procurorii austrieci au pornit o altă anchetă. Kurz este investigat de procurorii austrieci pentru o posibilă mărturie falsă făcută în fața comisiei parlamentare ce investighează scandalul „Ibizagate”.

Foto: Facebook/ Sebastian Kurz

Articolul Cancelarul austriac Sebastian Kurz şi-a anunţat demisia, ca urmare a acuzaţiilor de corupţie apare prima dată în Main News.

Source: New feed