BREAKING Vladimir Plahotniuc anunță că vrea să revină în politica din Republica Moldova 

28

După o lungă perioadă de tăcere și la doar două zile după ce fost plasat de Trezoreria SUA pe lista de sancțiuni, fostul președinte al PDM, oligarhul Vladimir Plahotniuc, a anunțat că vrea să revină în politica din Republica Moldova. 

Republica Moldova se află într-o situație extrem de dificilă. După ce și-a manifestat opțiunea pro occidentală, solicitând în mod oficial aderarea la Uniunea Europeană, Guvernul se confruntă cu un adevărat șantaj energetic orchestrat de Kremlin, dar și cu mișcări interne de destabilizare, susținute de serviciile rusești de informații.

Fostul „păpușar” vrea să revină

În acest context ar trebui citit anunțul făcut de Vladimir Plahotniuc, într-un interviu publicat vineri, 28 octombrie, de site-ul Tribuna.md, potrivit căruia ar urma să revină în politica de la Chișinău.

„Cât de bine s-au isprăvit  – se vede după situația în țară și ăsta este și subiectul, motivul care m-a făcut să iau decizia, pe care o anunț acum: am decis să revin în politica din Moldova. Eu sunt un politician care știe bine să rezolve situațiile de criză și vine timpul meu acum. Iar această decizie de a reveni în politica este, la rândul său, explicația ieșirii mele publice de azi cu acest interviu”, a afirmat Plahotniuc.

Cine este Vladimir Plahotniuc

Intrat în politică după ce și-a făcut un nume în lumea interlopă, Vladimir Plahotniuc a controlat destinele Republicii Moldova din 2009 și până în 2019. A fost o perioadă neagră în istoria basarabenilor, marcată de jaful din sistemul bancar, subminarea democrației, corupție generalizată și cedări în fața Federației Ruse. Aceste aspecte nu au contat pentru decidenții politici de la București, care l-au susținut până când emisarii SUA, UE și Federației Ruse au intervenit pentru debarcarea sa de la putere.

După plecare sa în grabă, ca urmare a pierderii puterii, procurorii l-au pus sub acuzare pentru comiterea a zeci de infracțiuni și l-au dat în urmărire internațională. Plahotniuc este cercetat pentru devalizarea companiei Metalferos, implicare în frauda bancară, îmbogățire ilicită și constituirea unei grupări criminale.

A încercat să-și găsească un refugiu în SUA, însă cererea de azil i-a fost respinsă. În prezent, potrivit autorităților americane, se află în Cipru.

Articolul BREAKING Vladimir Plahotniuc anunță că vrea să revină în politica din Republica Moldova  apare prima dată în Main News.

Source: New feed