BREAKING Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA în dosarul Tel Drum

66

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA)  au anunțat luni, 17 octombrie, că Liviu Dragnea și alți 3 foști funcționari din Consiliul Județean Teleorman au fost trimiși în judecată în dosarul Tel Drum.

Liviu Dragnea este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și instigare săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprii.

Pe lângă Liviu Dragnea, au mai fost trimiși în judecată Mugur Bătăuș, Victor Piperea și Marin Predescu, fiind acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și, respectiv, complicitate la abuz în serviciu.

În dosar au mai fost trimise în judecată firma SC Tel Drum SA, acționarul majoritar al companiei și apropiat al lui Dragnea, Marian Fișcuci, și alți 4 foști reprezentanți ai firmei.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul București. Urmărirea penală în această cauză a început încă din anul 2017.

Acuzațiile procurorilor DNA

Procurorii susțin că Liviu Dragnea, în momentul în care era președinte al Consiliului Județean Teleorman, ar fi inițiat un grup infracțional din care ar fi făcut parte funcționari din administrația locală și reprezentanți ai Tel Drum și ai altor societăți comerciale.

Grupul ar fi acționat în perioada 2001-2017 în scopul de a obține, în mod fraudulos, sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”, se arată în comunicatul procurorilor DNA.

Anchetatorii menționează că, sub coordonarea lui Liviu Dragnea, gruparea ar fi trebuit să privatizeze Tel Drum, să o treacă în patrimoniul fostului șef PSD, să achiziționeze un utilaj special de asfaltare din fonduri publice și să dea mai multe contracte de reabilitare a unor drumuri din județ către Tel Drum.

SC Tel Drum SA ar fi fost principala societate comercială din grup, capitalizată masiv și folosită la obținerea contractelor de lucrări, pentru distribuirea capitalului către celelalte societăți comerciale și membrii grupului, pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile care sunt utilizate de membrii grupului, precum și pentru a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile către aceiași membri”, susțin procurorii.

Concret, DNA arată că Liviu Dragnea, când era președinte al CJ Teleorman, ar fi emis dispoziții și hotărâri în mod ilegal, astfel încât Tel Drum a primit un contract de reabilitare a 55 de kilometri de drum județean din Teleorman, în valoare de 114.263.011 de lei, din care 13.772.603 euro proveneau din fonduri europene.

Un alt exemplu dat de procurori este un contract ce ar fi fost obținut în aceeași manieră de Tel Drum, pentru reabilitarea a peste 50 de km din DJ 506, în valoare de 62.482.442 de lei, din care 6.930.138 de euro proveneau din fonduri europene.

Prejudiciul indicat de procurorii DNA trece de 30 de milioane de lei pentru cele două proiecte (31.343.799 lei).

Totodată, prin intermediul unor operațiuni financiare fictive, Tel Drum s-ar fi sustras de la plata impozitului, între 2010 și 2012, în valoare de 1,2 milioane de lei.

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Articolul BREAKING Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA în dosarul Tel Drum apare prima dată în Main News.

Source: New feed