BEC a stabilit ordinea candidaţilor la prezidenţiale pe buletinele de vot

37

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit, sâmbătă, ordinea candidaţilor pe buletinele de vot pentru alegerile prezidenţiale.

Potrivit BEC, ordinea pe buletinele de vot este următoarea: Klaus Iohannis - Partidul Naţional Liberal, Theodor Paleologu - Partidul Mişcarea Populară, Dan Barna - Alianţa USR-PLUS, Kelemen Hunor - Uniunea Democrată Maghiară din România, Viorica Dăncilă - Partidul Social Democrat, Cătălin Ivan - Alternativa pentru Demnitate Naţională, Ninel Peia - Partidul Neamul Românesc, Sebastian-Constantin Popescu - Partidul Noua Românie, John-Ion Banu - Partidul Naţiunea Română, Mircea Diaconu - Alianţa UN OM, Bogdan Marian-Stanoevici - independent, Ramona-Ioana Bruynseels - Partidul Puterii Umaniste, Viorel Cataramă - Dreapta Liberală, Alexandru Cumpănaşu - independent.

Ordinea candidaţilor a fost stabilită prin tragere la sorţi.

BEC a constatat, vineri, rămânerea definitivă a celor 14 candidaturi la scrutinul din noiembrie şi a semnelor electorale depuse de partidele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)