BEC a înregistrat candidatura Vioricăi Dăncilă şi a lui Theodor Paleologu

396

Biroul Electoral Central a decis, în şedinţa de vineri, înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral pentru Viorica Dăncilă, din partea PSD, şi a lui Theodor Paleologu, din partea PMP, informează, sâmbătă, un comunicat de presă al BEC.

Totodată, candidatura şi semnul electoral ale lui Viorel Cataramă au fost respinse.

Deciziile menţionate pot fi consultate pe site-ul BEC, www.bec.ro, secţiunea "Documente - decizii în soluţionarea întâmpinărilor şi contestaţiilor". AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru)