Atac terorist asupra Ambasadei României în Kabul. Mănescu: Ceilalți români au fost extrași teferi, sunt într-o zonă NATO

389

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a anunțat că toți românii care s-au aflat în sediul Ambasadei României la Kabul în momentul atacului au fost extrași și duși într-o bază a NATO. Printre aceștia și bărbatul rănit.

„Nu cred că există o motivație pentru acest atac, nu cred că are legătură cu faptul că este Ambasada României. A fost un atac terorist îndreptat contra unei misiuni a unui stat european și a unui stat partener NATO, care își desfășoară activitatea acolo, cu partenerii din NATO. Atacul se încadrează în logica pe care o au talibanii, de a ataca fiecare punct care li se pare vulnerabil. Extragerea s-a făcut dimineață, au reușit să-i scoată teferi, avem un coleg decedat, un coleg rănit, toți ceilalți sunt într-o zonă NATO. Toți cei 12 diplomați vor fi aduși în țară, iar echipa și reprezentanța diplomatică – distrusă în proporție de 80 la sută – vor fi refăcute”, a declarat ministrul de externe Ramona Mănescu, la Digi24.

Bărbatul ucis avea 43 de ani, iar cel rănit este într-o bază militară, urmând a fi transportat în România.

„Din primul moment a fost constituită celula de criză, toate autoritățile au fost prezente, am colaborat bine cu Ministerul Apărării, ne-au ajutat să contactăm baza NATO, să-i mutăm acolo, coordonare există, e o procedură firească să fie anunțați”, a mai spus ministrul.

Un vehicul capcană a explodat în noaptea de luni spre marți în Kabul, în apropierea unei clădiri unde își au sediul mai multe organizații internaționale, printre care și ambasada României. Atacul s-a soldat cu 21 de morți și peste 120 răniți.

„Din păcate, se întâmplă astfel de tragedii. În campusul în care-şi desfăşoară activitatea Ambasada României, a avut loc acest atac terorist, îndreptat împotriva unor cetăţeni străini, de data aceasta un cetăţean român a fost ucis, respectiv unul a fost grav rănit. Cetăţeanul român rănit urmează să fie transferat cât mai repede posibil în Europa şi vom vedea care va fi evoluţia stării de sănătate a acestuia. În funcţie de cererile pe care ni le vor da cei de la Ministerul Afacerilor Externe, vom lua deciziile cele mai bune. În funcţie de ce va fi nevoie, de avioane de transport , noi vom fi la dispoziţie astfel încât să putem transfera pe cei răniţi şi să vedem care sunt măsurile de luat pentru ambasadorul decedat”, a declarat Gabriel Leş, la Antena 3.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Articolul Atac terorist asupra Ambasadei României în Kabul. Mănescu: Ceilalți români au fost extrași teferi, sunt într-o zonă NATO apare prima dată în Main News.

Source: New feed