Alianța USR-PLUS anunță că Dan Barna a strâns semnăturile pentru prezidențiale

386

Președintele USR, Dan Barna a strâns 200 000 de semnături și intră oficial în cursa pentru alegerile prezidențiale, potrivit anunțului Alianței USR-PLUS. 

„Am ajuns la 200.000 semnături pentru Dan Barna Președinte. Vă mulțumim tuturor celor care ați semnat! Așa cum știți, noi strângem semnăturile pe bune, în stradă, cu ajutorul colegilor și al voluntarilor noștri extraordinari. Mai sunt câteva zile până la depunerea semnăturilor. Vrem să ajungem la 300.000 ca să fim siguri că autoritățile nu ne invalidează arbitrar semnături, așa cum s-a mai întâmplat în trecut”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Alianței USR-PLUS.

Potrivit legii, pentru a intra în cursa prezidențială un candidat trebuie să strângă minim 200 000 de semnături, până pe 22 septembrie.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

 

Articolul Alianța USR-PLUS anunță că Dan Barna a strâns semnăturile pentru prezidențiale apare prima dată în Main News.

Source: New feed