Alexandru Muraru: PNL nu va negocia cu partide extremiste. Nu vor avea loc negocieri cu AUR

27

Liberalii au decis marți, 28 septembrie, formarea a două echipe de negociere, la Camera Deputaților și la Senat, pentru a convinge parlamentari de la alte formațiuni să nu voteze moțiunea pentru demiterea Cabinetului Cîțu. 

„S-au format echipe de negocieri la Camera Deputaţilor şi la Senat pentru păstrarea majorităţii în Parlamentul României”, a declarat premierul Florin Cîţu, la finalul Biroului Executiv Național al PNL, care s-a reunit marți în prima ședință în noua componență, după Congresul PNL de sâmbătă, 25 septembrie.

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru precizează, marți seara, că PNL nu va negocia cu AUR.

„PNL NU va negocia sau coopera în plan guvernamental cu partide extremiste care nu respectă valorile euro-atlantice. Aşadar, nu vor avea loc negocieri cu AUR! PNL va purta discuții doar cu formațiuni democratice, nu cu partide extremiste, de factură legionară, neo-fasciste.
Sublinez că AUR are deja o cooperare parlamentară cu USR/PLUS, cooperare oficializată prin inițierea unei moțiuni de cenzură la adresa Guvernului. Nu deplângem doar faptul că USR/PLUS s-a discreditat în fața propriului electorat, ci şi compromiterea mesajului progresist pe care un partid tânăr l-a transmis societatii românești”, a scris liberalul pe contul său de Facebook marți seara.

Moțiunea PSD intră la vot

Moțiunea de cenzură depusă marți de PSD va fi citită joi, 30 septembrie, și dezbătută și votată în data de 5 octombrie, a anunțat marți, 28 septembrie, Anca Dragu, președintele Senatului.

Totodată, Birourile Permanente Reunite au decis că moțiunea USR PLUS nu va fi supusă la vot, cu 9 voturi „pentru” și 16 abțineri.

În urma deciziei CCR de marți, 28 septembrie, USR PLUS și AUR au anunțat că vor vota orice moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu care ajunge la vot prima, indiferent că este cea depusă de PSD sau cea de USR PLUS împreună cu AUR.

Anunțul USR PLUS

Biroul Național al USR PLUS și-a mandatat marți, 28 septembrie, reprezentanții în Birourile Permanente Reunite să aprobe orice moțiune de cenzură, inclusiv cea depusă de PSD, pentru demiterea cabinetului condus de Florin Cîțu.

„Biroul Național a mandat reprezentanții USR PLUS în BPR să voteze orice moțiune ajunge la vot. Zilele lui Florin Cîțu sunt numărate la Palatul Victoria”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu, la finalul ședinței Biroul Național.

Ce spun cei de la AUR

Claudiu Târziu, co-președinte al Alianței pentru Unirea Românilor, a declarat marți, 28 septembrie, pentru Main News, că parlamentarii formațiunii pe care o conduce vor vota orice moțiune depusă împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu.

Am spus că votăm orice moțiune împotriva acestui Guvern care trebuie înlocuit imediat, dacă am fi siliți să votăm moțiunea PSD în mod nejustificat, atunci am vota-o”, a precizat Târziu.

Context

Prim-ministrul Florin Cîțu a cerut CCR să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, după ce USR PLUS și AUR au depus moțiunea de cenzură.

CCR a admis marți, 28 septembrie, în unanimitate, sesizarea Guvernului, dar judecătorii cer Parlamentului să dezbată moțiunea de cenzură în plen.

Curtea a constatat că moțiunea de cenzură a fost depusă cu întrunirea numărului de semnături necesare. Însă, Parlamentul, în ansamblul său, a încălcat art.1 alin.(5) din Constituție coroborat cu art.94 alin.(1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum și art.113 alin.(2) din Constituție. Parlamentul nu a dezbătut moțiunea de cenzură, astfel că nu a finalizat procedura inițiată și continuă să încalce art.113 din Constituție. În consecință, au fost încălcate și prevederile constituționale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept și alin.(4) privind echilibrul puterilor în stat”, se arată în comunicatul CCR.

Tot marți, Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu au anunțat că PSD a depus moțiune de cenzură pentru demiterea cabinetului condus de Florin Cîțu.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: DOCUMENT PSD a depus moțiune de cenzură: Vedem o singură soluție, alegeri anticipate

Foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda

Articolul Alexandru Muraru: PNL nu va negocia cu partide extremiste. Nu vor avea loc negocieri cu AUR apare prima dată în Main News.

Source: New feed