A început cea de-a 27-a Conferință ONU privind Schimbările Climatice. Va participa și președintele Klaus Iohannis

25

Cea de-a 27-a Conferință a Părților Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27), ce se desfășoară la Sharm El-Sheikh, în Egipt, a început duminică, 6 noiembrie. Intensificarea parteneriatelor între state în domeniul climatic, reluarea angajamentelor legate de limitarea încălzirii globale, întărirea capacității zonelor vulnerabile de a face față fenomenelor climatice neprevăzute și o serie de aspecte financiare sunt printre principalele subiecte ce vor fi discutate în cadrul COP27.

COP 27 are loc într-unul dintre cele mai tensionate momente pe scena geopolitică, din cauza invaziei declanșată de Vladimir Putin în Ucraina și a creșterii prețurilor în domeniul energetic, dar secretarul general al ONU a avertizat, într-un interviu acordat vineri The Guardian, că schimbările climatice reprezintă o problemă mult mai gravă.

Șeful ONU le cere statelor dezvoltate să semneze „un acord istoric” cu statele în curs de dezvoltare, altfel „vom fi cu toții condamnați”.

Nu există nicio modalitate prin care putem preveni o situație catastrofică, dacă cele două părți (n.r. statele dezvoltate și statele în curs de dezvoltare) nu vor semna un acord istoric”, a declarat Antonio Guterres.

Guterres arată că statele dezvoltate au eșuat în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze de seră și că, pe deasupra, nici nu le-au acordat fonduri statelor mai puțin dezvoltate pentru a face față fenomenelor climatice extreme cu care se confruntă.

Secretarul general al ONU a menționat că principalul subiect al discuțiilor de la COP 27 este „inegalitatea dintre lumea bogată, care este responsabilă de cele mai multe emisii, și lumea săracă, ce suportă greutățile”.

COP 27 vine în contextul în care obligațiile asumate de state în urmă cu un an, la COP 26 de la Glasgow, nu au fost îndeplinite în totalitate. Astfel, Guterres susține că pactul istoric între statele dezvoltate și cele în curs de dezvoltare ar duce la „restaurarea încrederii” între cele două lumi.

Președintele Klaus Iohannis, prezent la COP 27

Conferința ONU privind Schimbările Climatice include și un Summit al implementării climatice (Sharm El-Sheikh Climate Implementation Summit), la care vor participa, între 7 și 8 noiembrie, peste 100 de șefi de stat și de guvern, inclusiv președintele Klaus Iohannis.

Președintele va susține Declarația Națională și va participa la întâlniri multilaterale și bilaterale care vizează promovarea cercetării și inovării pentru a susține acțiunile climatice, securitatea alimentară, comunitățile vulnerabile, adaptarea la schimbările climatice și răspunsul eficient la situații de urgență generate de schimbările climatice, arată Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis și premierul Cehiei, Petr Fiala, organiza și o dezbatere la care vor participa și alți șefi de stat și de guvern pe tema „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”.

Plecând de la rezultatele COP26, din 2021, din Regatul Unit al Marii Britanii, care s-a concretizat cu Pactul Climatic de la Glasgow – convenție care a reafirmat obiectivul Acordului de la Paris, din 2015, privind limitarea creșterii temperaturii medii globale – viziunea Președinției egiptene a COP27 este de a trece de la negocieri și planificare la implementare.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, susține angajamentul de neutralitate climatică al Uniunii Europene până în 2050, în vederea îndeplinirii Acordului de la Paris, cu obiectivul intermediar de reducere până în anul 2030 a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% comparativ cu nivelul atins în 1990”, mai arată Administrația Prezidențială.

Sursă foto: COP 27 / Facebook

Articolul A început cea de-a 27-a Conferință ONU privind Schimbările Climatice. Va participa și președintele Klaus Iohannis apare prima dată în Main News.

Source: New feed